Teren de joaca- batjocora

terenul nostru

De când am devenit mămică mă gândesc mai tot timpul cand ies la plimbare unde ne oprim să ne jucăm. Acest gând îl am de când a început piciul meu să meargă şi se intensifică de fiecare dată când afară se încălzeşte.
Acum, unde locuim e casă te tip nou şi mare a fost bucuria, (nu pe mult timp) când administratorul blocului a zis că a transmis proiect de a se instala un teren de joaca chiar în faţa blocului că cel de pe timpul sovietic i-au rămas doar şchelele... Am votat, am implorat toţi rude, cunoscuţi din Chişinău să voteze... Astfel am trecut... URAAAA se gândeau cei din jur...
Trecea timpul şi când colo, vreo doua blocuri mai la deal, se iveşte brigada de lucru şi după cele aduse se vedea că o să fie un teren bun pentru copii...
Zic, în sinea mea, a nostru cred că n-o să fie mai rău. parcă am gândit-o in ceas râu
Ap' iaca e mai rău...
După un timp a apărut şi la noi  brigada, deşi cu prea puţine accesorii pentru teren. Au instalat ce au avut şi au plecat. Gândeam noi cred că vor reveni după ce se întăreşte betonul, pentru instalarea următoarei părţi.
Ştiţi, nici până în ziua de azi nu au venit.

primul teren

Acest teren, aşi zice că e chiar riscant... Un copil coboară de pe topogan şi dac-o i-a la dreapta, atunci primeşte fie un genunchi, fie un picior  drept în frunte... Să zicem că închidem  ochii la asta şi vom fi noi mamele mai atente cu picii şi îi vom ghida pe calea cea dreapta... Dar nici  scaune nu merităm?
Furia mea a fost şi mai mare când am vazut ca în apropierea primului se instalează o frumuseţe de teren de joacă... chiar şi eu m-aş juca de aşi fi de vârsta potrivită.
Când s-a început campania electorala pentru primaăria Chişinău şi câtă lăudătură făcea Ion Ceban în privinţa terenurilor de joacă... ap' mă apuca ... nici nu am cuvinte.. şi acum scriind mă înfurii..
Mi-am pus în gând acest articol şi zic îl scriu la sigur, şi vă rog dragii mei să îl distribiţi că poate ajunge pe la ochii lui domn Primar...
Ce crede administraţia acestui oraş, că dacă în împrejurimi sunt cladiri de tip cămin, copii nu merită un teren de joacă acatării? Daca nu avem prin regiune vreun deputat sau alt funţionar public cu nasul pe sus, scuzaţi cu funcţii sus puse, noi poporul de rând nu merităm?

cel care m-a înfuriat

Au să zică Dar v-am făcut drumurile... Aha! L-au făcut la celorlaţi de prin prejur da pe cel din faţa casei l-au ocolit. Serios... au reparat drumurile în ograzi şi e frumos doar o porţiune de vreo 100 m +- au cârpit-o
   Eh, nu am vrut eu să revin la blogul meu cu aşa temă... dar ce să-i faci? Toţi creştem şi nici nu observăm cum se schimbă priorităţile..
  Am scris despre aceasta situaţie pentru că nu ştiu unde să mă adresez. Nu sunt la curent cu toată birocraţia din Chişinău...

Aşa e viaţa in Chişinău, e greu dar n-ai încotro, trăieşt şi speri că această conducere se va uita şi la oamenii de  rând care îi rabdă... Fiţi siguri că e pâna la următoarele alegeri. Sunt sigură că următoarea alegere va fi una potrivită, pentru că îmi permit să fiu optimistă
Aveţi grijă de cei dragi pentru că ei sunt speranţa, şi binele din suflet :*

O fericire ce s-a transformat în tragedie

Azi am rămas portret la ce am citit pe un grup de pe Facebook. Animal dar nu om poate fi numită acea individă care s-a comportat aşa cu o sărmana fată care a avut nenorocul să ajungă în o situaţie TARE NEPLĂCUTĂ. Vă las să citiţi ce a scris fata :

"Scriu aceasta postare nu pentru ca să fiu miluita, ci sa știe lumea ce se intimpla la CENTRUL MAMEI ȘI AL COPILULUI!!!
In urma cu 2 săptămâni am fost nevoita sa nasc, de fapt sa chemam nașterea (termen 21 săptămâni). Inițial am ajuns cu dureri de burta la urgenta, doamna de garda m-a alungat acasă, cică tot bine. Noaptea iar m-a luat ambulanta. Am fost internata, de Simbata pina luni nici nu se apropiau de mine, au văzut în istorie ca îngerașul meu e foarte bolnav și au așteptat pina luni. Luni doamna Fuior mi-a confirmat patologiile și deja s-a început procesul. Am trecut prin iad și scriu cu lacrimi în ochi.
M-au trimis sa îmi cumpăr pastile care îmi cheamă nașterea. Prima pastilă am băut-o și am așteptat o zi. Menționez ca nu mincasem 2 zile.
A doua zi m-au trezit la 6 dimineața și mi-au zis sa pun sub limba o pastila, în 5 minute s-au început durerile, peste jumate de ora încă una, am luat în total 4 pastile. Aveam dureri groaznice. Nimeni nici nu întra în camera. Eram doar cu o fata, care trebuia sa se ducă acasă, dar a rămas cu mine, văzând atirnarea lor. Peste 2 ore mi-au pus încă 2 pastile sub limba. Varsam verde, fata care era cu mine a fugit sa ii cheme, iar din coridor am auzit: "șap și dacă varsa, nu poate ieși pina la baie?" ok.... Mi-au pus o injecție, mi s- început un șoc, ma zbateam mai ceva ca pestele, nu tremuram, dar ma zbateam. Fata a chemat medicul, iar el zice ca tot normal, dar nici nu ma puteau ține.
Mi-au dat încă 2 pastile. Nu aveam nimic puteri, plingeam de durere și mergeam în genunchi... Mi-au mai pus citeva injecții... Deja nu aveam puteri nici sa tip, nici sa ma mișc.
Asa m-am chinuit 23 ore. Sora medicala a întrat o data și mi-a adus sudna, spunându-mi : " hai poate rabzi pina la 8 ca să vina medicii, sa nu naști la mine". Ma rugam la Dumnezeu sa nu nasc chiar, ma temeam sa nimeresc pe mina ei. A mai întrat la 3 noaptea la mine și a început a striga: " și raji? Sperii alte fete!"
Doamne.... Doamne.... Ma rugam sa îmi rupă apele, leșinam de durere, vroiam sa îmi bag miine le sa le rup singura, săream cu toată durerea în sus, mergeam, ma tiriiam pe sub pat, vroiam deja sa ma arunc peste geam....
Cind simțeam ca mi se duc ochii peste cap am chemat sora medicala, am rugat-o sa cheme doctorul ca nu pot, într-adevăr nu puteam nici sa deschid ochii, iar ea îmi spune : "iaca încă banii nu i-am mai cheltuit pentru tine pe telefon, eu o sa decid cind vine doctorul și cind nu".... Ooohhhh doamne... La 4 jumate dimineata eram plina de singe, sora medicala tot nu vroia sa cheme doctorul, a zis ca tot normal, așteptăm apele, a ieșit ea din camera, trec 10 minute, mi-am luat sudna și m-am dus la baie. Am născut singura, Singura în sudna, o strigam iar ea nu venea, deși era aproape. Am născut din picioare, cu un picior pe masa din baie și cu un picior ridicat, fetelor ca un ciine am născut.... Pina a venit ea, eu eram cu fetita în brate.... A venit și striga la mine iar, ca Baia ii de singe și sa nu ma uit la fata, dar pina a venit ea, eu deja o analizam și plingeam, tremuram cu ea... Doamne..... Doamne..... Mi-au tăiat cordonul și m-au trimis dintr-un capăt de coridor în alt capăt, cu cleștele în mina.... Ma țineam de pereți... M-am urcat pe capra, deja cu ajutorul fetei care era cu mine, ea a auzit strigatele mele, iar sora medicala aștepta medicul cu ușa inchisa.... Au adus fata li găsit mine și îmi zice: "da asta nu-i nici fata și nici băiat". Doamne.... Credeam ca nu se termina durerea aia... Mi-au pus anestezie și cind m-am trezit la 8, nu venea nimeni... A întrat medicul și îmi zice " apu și ai crezut?! Tei odihnit o zi și amu tei chinuit, lasă că nu mori..... Eu vroiam sa mor.... Sa ma îngroape la picioarele ei...
În fine, la. TV apare des plahatniuc, precum centrul mamei și al copilului e atit d bun și nu știu ce, de ce nu arata alți pereți ai acestui spital???? Scirba, îmi e Scirba de acest spital...."

O rog şi eu să găseasca putere de a scrie o plângere pentru a nu lasa nepedepsiţi aşa oamneni.

STRAŞNIC

Mărturisire...

       Maia, o fată care iubește să dăruiască iubire, afecțiune și tot ce are pentru ca prietenul ei sa fie doar al ei, simte ea că nu e chiar așa dar cel putin atunci când este cu ea simte că el este doar al ei... Mi-a spus-o într-o seară când s-a îmbătat de la doar un pahar cu bere. „De obicei beau șampanie, dar azi vreau bere...” Eu nu am refuzat și am băut împreună, simțeam că are ceva fata pe suflet dar nu are cui să  mărturisească... Am ascultat-o...
    Știi uneori am impresia că doar eu trebuie să iubesc, doar eu trebuie să depun efort în tot ceea ce fac, cred că doar îi place de mine, dar eu vreau să simt dragostea lui... Ce multe își doresc oamenii, mie îmi ajunge atât cât am acum... Am devenit o rutină pentru el, parcă așa și trebuie să fie, mă sună seara, târziu și-mi zice poate ne vedem, iar eu nu pot să-i zic nu, știu prin câte a trecut, șiu ce simte , cred că-l știu mai bine ca pe mine, dar nu pot să-l alung din viața mea...Și mereu vei fi nefericită dacă n-o vei face... Acasă mă simt ca în iad, pe stradă e prea multă lume, seara sunt obosită, iar el nu încetează să-mi zică, Pupsic azi nu vin mă duc la muncă, Băgam-mi-aș... în munca lui de rahat... În schimb când te sună ești gata să-l ierți...
      Mi-aminesc la început, am crezut că se va îndrăgosti și va fi așa cum vreau eu... Parcă ești fată deșteaptă, cum ai putut să te gândești la așa ceva... Într-o seară, rămăsese la mine și l-am întrebat ce-ți place la mine, el mi-a răspuns corpul, și mutrișoara... Am vrut să aud alceva pentru că la el îmi place aproape totul, nu și atitudinea lui, crede că va fi tânăr o veșnicie, eu cred că n-o să-l pot aștepta atâta... vreau stabilitate  La ce-ți trebuie stabiliate cu unul ca el... Uneori când ne întâlnim sunt gata să-i zic nu, dar când îi văd zâmbetul mă topesc... Fato găsește-ți altul care să te aprecieze... o meriți... Și iață deja au trecut 5 ani și el tot nu e decis, ce vrea de la mine? Nici nu văd alți bărbați în jurul meu, nu recunosc flirtul deja, mă pierd și simt că nu are cine să mă salveze... Și atât de frumoasă și inteligentă ești, dar atît de naivă...

P.S Am gasit aceasta postare undeva prin arhiva

Ie cusută de mine

Cu trei ani în urmă am început să-mi cos o ie. Am fost atât de entuziasmată încât am cusut ce era mai greu: găurelele. Asta am aflat-o mai târziu din spusele altor meşteriţe care deasemenea şi-au cusut ie.
Eu am ales un model de Banat. Pentru că nu am cercetat detalii despre această regiune, am făcut foarte multe greşeli pe care ulterior mi le-au spus meşteriţele cu experienţă. Asta însă nu m-a făcut să îmi placă mai puţin ceea ce am început.
Cred că vă întrebaţi de ce a durat atât. Răspunsul este simplu (pentru mine). Timpul liber nu mi-a permis să cos atunci când vreau plus că au apărut alte priorităţi, cum ar fi procurarea unui apartament,  reparaţia lui, apoi naşterea băieţelui meu şi perioada de după naştere. Mamele înţeleg cel mai bine ultima perioadă.
Iată aşa au trecut trei ani.
În aceasta vară mi-am amintit că acest proiect este nefinisat, aşa că m-am apucat de treabă. Când bebe dormea, mama cosea, în parc la aer liber, la umbră :) Şi aşa ia mea prindea contur... I-am zis soţului că am să finisez ia la hramul oraşului Chişinău, asta în primul an, dar nu i-am spus în care an. Anul acesta de hramul oraşului ia mea a fost gata.

Dragostea faţă de copilul meu mă copleşeşte

 De mult nu mi-am expus gândurile aici... Azi când îmi beam cafeaua şi privind pe geam mi-am dat seama că sunt fericită. Am un soţ minunat, un copil sănătos şi avem şi cuibuşorul  nostru...
Priveam la el şi mi-am amintit de toate momentele cu el. Dragostea pe care mi-o arată prin ochii lui sinceri şi prin zâmbetul cu gropiţe în obrajori ... mă topeşte. El a ales ca noi să-i fim părinţi şi sper din tot sufletul că vom face faţă la această nouă provocare.
Da, dragi cititori de la ultima postare multe s-au întâmplat, însă cel mai frumos eveniment este acel de a deveni mamă.
Îmi cunosc copilul mai mult decât tatăl lui cu 9 luni. Luni care au trecut prea repede cu senzaţii nemaipomenite, de lacrimi la prima dată când am auzit cum îi bate inima, de ghionturi la miez de noapte care te trezesc din somn şi multe alte sentimente pe care le-am trăit şi care sper să le mai repet.
Nu credeam că o să pot să mă trezesc noaptea de câteva ori pentru al hrani, că o să-mi fie suficient doar câteva ore de somn şi multe alte nuanţe legate de alăptare. Însă dragostea faţă de acest pui de om e aşa de mare că mi-i frică să nu exagerez .
Azi când îmi beam cafeau şi priveam pe geam, îmi curgeau lacrimi pentru că una din bunici nu-i este alături, nu-l ţine în braţe, nu-i vorbeşte , nu-l alintă şi nu-i aude gângureala.
Acum stă în braţe şi mă gândesc cât de minunat e să fii mamă. Sentiment unic pe care îl doresc fiecărei femei...

P.S Mulţumesc Nadejdei Bilsagaev care a făcut nişte poze frumoase în primile zile de viaţă şi  astfel a oprit timpul pentru noi prin fotografie.

dor şi iarăşi dor

Demult nu am mai deschis pagina şi nu am actualizat-o…

Un dor de tine m-a cuprins si mă sufocă neputinţa în tot ce se întâmplă… au trecut anii atât de repede încât fiecare zi mi s-a înfipt în inimă cu durere nedorită  iar neacceptarea realităţii mă doboară încet .

Nu pot, durerea şi nedreptatea care mă mănâncă nu-mi dau voie să încerc… frica că o să te uit, e prea mare… Glasul tău încă e viu ... undeva departe în capul meu şi nu te lasă…

Iarna e anotimpul care îmi plăcea şi l-ai făcut să îl urăsc pentru că îmi aminteşte de tot ce s-a întâmplat în acel an care într-o clipă mi-a spulberat viitorul alături de tine…

De atunci n-am auzit laudă cu vocea ta pentru  reuşitele şcolare şi nici cele universitare. N-ai venit la primul meu spectacol şi altele care au urmat… nu ai fost si n-o să fii şi asta doare cel mai tare… Altele nu te apreciază şi prea puţin ştiu să-şi exprime dragostea, dar eu , eu te vreau aici cu mine…  să îţi spun ca te iubesc… Pentru că te iubesc mai mult decât orice, rănesc şi sunt rănită…

revenire după o pauză

     Posibil că ați crezut că am uitat de voi, cei care mă urmariți, posibil v-am uitat, și cred că întrebarea voastră de bază, unde m-am pierdut?
      Raspunsul este simplu, s-a întamplat o minune în viața mea și tot ce văd în jur prinde sens, în plan profesional am ajuns acolo unde nici nu m-am gandit că o sa ajung și în plan personal am întâlnit un om minunat care vede în mine ceea ce văd eu în oglindă
     De ceva timp fericirea îmi e prieten, încât mie frică să nu plece de lângă mine, eu însă cred că o îmbăt si o odorm in patul meu, să stea în preajmă cât mai mult posibil...
      Nu am uitat de acest loc unde îmi împrăștii gândurile întortocheate, pur și simplu nu vreau sa-mi deochie careva realitatea/fericirea/împlinirea sufleteasca și stabilitatea din gânduri...
      Viitorul e din ce în ce mai clar în gândul meu. Acum știu ce vreau de la viață, n-am să ți-o spun, cititor indiscret, pentru ca tu să-ți închipui ce vrei dar nu ce vreau eu :)

E iarnă...

    De mult nu am împărţit cu voi gândurile încâlcite, ce încet încet am reuşit să le ţin doar pentru mine, şi nu ştiu de ce? Poate pentru că mie frică de posibilitatea de a-mi deochia fericirea. Pînă acum nu am scris prea vesel pentru că melancolia si tristeţea mi-au însoţit textele...

   Se uită pe fereastră şi vede cum fulgii mari acoperă pămîntul, a tot aşteptat aceşti fulgi şi stia, spera că într-o dimineaţă se va trezi şi-i va vede totul în alb, va ieşi afară şi va simţi cum aerul îi sărută obrajii... Acum totul este real, întorcîndu-se de la serviciu savurează fiecare inspiratie, fiecare moment din iarna anului ce-i va rămîne în memorie, asta simte ea... E fericită!

muza mea strălucește noaptea

     Din neavând ce face am tras cu privirea spre tot ce am facut aici , și mi-am dat seama că tot ce am scris a fost scris noaptea, când fiecare cuvând își știa locul înainte ca eu să pun mâna pe tastaură...
   Noaptea cred ca e stihia mea iar eu doar aici mă simt liberă și așa cum sunt eu.
   Ce sunt eu ziua? ... O ființă ce știe ce e bine și ce e rău? Un suflet rătăcit ce încearcă să înțeleagă o lume întreagă dar nu vrea să se înțeleagă pe sine? sau poate o fată ce a schimbat ziua pe noapte, pentru  că  noaptea e amedinitoare și ispititoare și mult mai mult - provocatoare...
   Poveștile mele se nasc noaptea, atunci când încep să respir rar, pentru că uit, uit că trebuie să respir, uit că e târziu și trebuie să mă bag la somn... si uit că sunt eu și las imaginația să scrie las amintirile să se amestece cu fantezia, ca la sfârșit să adun un nou cititor, o nouă apreciere... scriu doar atunci când o cere sufletul și nimic nu ma deranjează, fur din energia celor ce dorm, fur din visele ce le țin în vîrful degetelor deasupra tastaturii, pentru că noaptea eu sunt stăpână în cartierul din centru, dacă v-ați întrebat unde vi s-au pierut visele, le-am împrumutat și le pierd în cuvinte.

  De fapt am vrut să vă zic că sunt fericită, și fericirea mea încă nu sunt gata s-o împart cu voi... Azi am reușit să număr până la doi. Da, învăț a număra și vreau să ajung la un milion de ce vreau eu, iar numărătoarea mea să se tranforme în eternitate... de ce? răspunsu e atât de banal și atît de simplu... Fericită sunt acum și înainte...

cred în bine, și voi s-o faceți...

P:S:
Soarele răsare în fiecare ogradă, e destul să știi să-l privești, important fără frică

nebunia mea o văd în ochii lui

     S-a trezit dimineața și a simțit că-i fericită, nu știa de unde atâtea sentimente într-o singură privire spre fereastră. Soarele i-a sărutat obrajii obosiți de zilele nedormite... prea multe de făcut și încă nu le-a terminat...
     A trecut atâta timp încât nu credea că va fi și ea fericită... Ieri l-a întâlnit întâmplător pe stradă, i-a zâmbit, de ceva timp își adună curajul să-l privească, intens, așa încât el să vrea să se oprească și s-o întrebe banal, cât e ora... Azi simte din tot sufletul că el îi va vorbi... Azi uită de tot și crede în minune...

       A trecut mult timp de atunci, acum ea îl privește în fiecare seara la intrarea din parc, și iarăși zărește nebunia ce o căuta, acea nebunie ce-a găsit-o în ochii lui, a găsit acea liniște ce doar el i-o poate oferi... Lumea pentru ea s-a oprit în loc și-i privește dragostea ce înflorește și ce luminează în jurul lor... Nu există nimic mai stabil ca sentimentele pe care ea le simte atunci când el o sărută...  nu există nimic în lume ce i-ar putea umbri fericire, nici norii nu îndrăznesc să se adune, nici vântul nu-i mai sărută ochii, au înțeles că ea e fericită... și acum veghează asupra fericirii lor ... Nu în zadar i-au fost așteptările...

în vise se ascund povești...

      În fiecare seară se întoarce acasă în locul unde singurătate și dorurile o copleșesc, amintirile se ascund în fiecare colțișor și pe masa din bucătărie o așteaptă o scrisoare care a fost începută acum câțiva ani și în fiecare seară încearcă să o finiseze ca încă o dată să o ardă în scrumiera lăsată de cineva pe geam...
     Privind la lumina felilinarului din fața casei îi amintește de o seară ce i-a marcat sufletul, felinarul îi amintește de venirea unei iubiri neașteptate... Încercc s-o ating, nu-mi reușește, uit că sunt doar o umbră ce nu are culoare... O privesc și tac, lacrimi curg pe obrazul rănit de lacrimile sărate...  Își cheamă pisica ce-i amintește de el...
      Încerc de ceva timp să-ți scriu, să te întreb ce mai faci, e așa de banal, dar ași vrea să te știu aproape, să-mi povestești despre cum ai petrecut ziua, cum te-a chemat colegul la o bere și ai refuzat pentru că un sărut uitat te aștepta acasă... A câta oară îți trimit scrisori netrimise? de câte ori te-am iertat în vise? dar tu ai uitat, ai uitat chipul ce te privea naiv și stângaci, ca un copil, ce abia a început să facă primii pași...
     Te sărută soarele în fiecare dimineață, în locul meu? Te mângîie vântul în drum spre serviciu, cand urci scările de la intrare în clădire? 
    Îți amintești de mine, atunci când te visez? Ai încercat să mă cauți, cel puțin în amitiri?... Ai plecat fără bun rămas... ai plecat ca gândul, nici nu ai zăbovit mai mult sau mai putin, ca rutina ai plecat la alta, care acum îți privește chipul adormit... Te pierzi și tu în lucru când afară plouă cu găleata ca să uiți durerea sufletelor pierdute în trecutul unei amintiri...
    Nici nu îți imaginezi de câte ori te-am uitat doar pentru o fractiune de secundă...

A curs o lacrimă curată și mult așteptată pe foaia albă. În tot acest răstimp nu i-a reușit să plângă. Lacrima i-a șters rănile infectate cu amintiri...
Acum e liberă, e gata de un nou început în care ea și pisica vor găsi un vis neîmplinit în copilărie și va pleca departe și va fi fericita cu ochii triști...

atâtea de simțit și nimic de spus...

      Mâncam inghetată când un bolovan m-a lovit (metaforic) în cap... Iar eu încercam să fiu drăguță, de ce? și cum s-a întâmplat? n-am idee...
      Intuitiv am postat cu o zi înainte o afirmație a unei prietene „și asfaltul crapă sub greutatea celor ce calcă pe el des și mult, d-apoi un suflet de om...”
      Încă o dată mi-a fost călcat sufletul care începuse să se ridice și să spere ... Iaka așa nici motiv. nici sinceritate, nici răspunsuri pur și simplu minciuni din capul locului...
      Îmi spuneau, nu fi pesimistă, nu e totul așa cum pare a fi, totul va fi bine, iar eu iarăși  naiva, am crezut și am căzut în capcana unui nou nou vânător...
      Si la final fraza care o urăsc cel mai tare, tot ce se face se face spre bine... și iaka așa... ce-i al meu e pus de-oparte
       A venit toamna și la mine...
   

și iarași mă ninge cu doruri...

        De ceva timp, am început să fiu altfel decât eram, de ceva timp am început să uit ce  a fost... și asta pentru că gândurile mele au un alt drum... Viața e frumoasă, zâmbesc sincer și mă bucur de fiecare zi... Cu toate acestea există un dar (nu cadou :))... și revin visele de mult uitate, care au devenit coșmaruri, ce-mi amintesc de mine, de frica ce-mi macină sufletul, si de multe alte lucruri...
         Încerc să trec la altă pagină, dar îmi dau seama că pe aceasta încă nu am terminato de trăit, nu pot trece de această pagină  ce are un format nestandard, nemaiîntâlnit... aceste gânduri îmi fac pielea de găină și încă o dată îmi amintesc de convingerile mele ascunse...
        Nu-mi place să vad durere în privirea altora, si să știu că eu sunt cauza, de aceea încerc să fug când văd că totul e altfel decât cum vreau eu. Acum nuștiu de ce, dar stau locului, panica nu mă copleșește, pur și simplu începe să-mi placă acesta stare... și iarăși un dar mă pune în gardă și asta de fiecare dată când mă ninge cu doruri