Mâncam inghetată când un bolovan m-a lovit (metaforic) în cap... Iar eu încercam să fiu drăguță, de ce? și cum s-a întâmplat? n-am idee...
Intuitiv am postat cu o zi înainte o afirmație a unei prietene „și asfaltul crapă sub greutatea celor ce calcă pe el des și mult, d-apoi un suflet de om...”
Încă o dată mi-a fost călcat sufletul care începuse să se ridice și să spere ... Iaka așa nici motiv. nici sinceritate, nici răspunsuri pur și simplu minciuni din capul locului...
Îmi spuneau, nu fi pesimistă, nu e totul așa cum pare a fi, totul va fi bine, iar eu iarăși naiva, am crezut și am căzut în capcana unui nou nou vânător...
Si la final fraza care o urăsc cel mai tare, tot ce se face se face spre bine... și iaka așa... ce-i al meu e pus de-oparte
A venit toamna și la mine...
miercuri, 18 septembrie 2013
joi, 12 septembrie 2013
și iarași mă ninge cu doruri...
De ceva timp, am început să fiu altfel decât eram, de ceva timp am început să uit ce a fost... și asta pentru că gândurile mele au un alt drum... Viața e frumoasă, zâmbesc sincer și mă bucur de fiecare zi... Cu toate acestea există un dar (nu cadou :))... și revin visele de mult uitate, care au devenit coșmaruri, ce-mi amintesc de mine, de frica ce-mi macină sufletul, si de multe alte lucruri...
Încerc să trec la altă pagină, dar îmi dau seama că pe aceasta încă nu am terminato de trăit, nu pot trece de această pagină ce are un format nestandard, nemaiîntâlnit... aceste gânduri îmi fac pielea de găină și încă o dată îmi amintesc de convingerile mele ascunse...
Nu-mi place să vad durere în privirea altora, si să știu că eu sunt cauza, de aceea încerc să fug când văd că totul e altfel decât cum vreau eu. Acum nuștiu de ce, dar stau locului, panica nu mă copleșește, pur și simplu începe să-mi placă acesta stare... și iarăși un dar mă pune în gardă și asta de fiecare dată când mă ninge cu doruri

Abonați-vă la:
Postări (Atom)