muza mea strălucește noaptea

     Din neavând ce face am tras cu privirea spre tot ce am facut aici , și mi-am dat seama că tot ce am scris a fost scris noaptea, când fiecare cuvând își știa locul înainte ca eu să pun mâna pe tastaură...
   Noaptea cred ca e stihia mea iar eu doar aici mă simt liberă și așa cum sunt eu.
   Ce sunt eu ziua? ... O ființă ce știe ce e bine și ce e rău? Un suflet rătăcit ce încearcă să înțeleagă o lume întreagă dar nu vrea să se înțeleagă pe sine? sau poate o fată ce a schimbat ziua pe noapte, pentru  că  noaptea e amedinitoare și ispititoare și mult mai mult - provocatoare...
   Poveștile mele se nasc noaptea, atunci când încep să respir rar, pentru că uit, uit că trebuie să respir, uit că e târziu și trebuie să mă bag la somn... si uit că sunt eu și las imaginația să scrie las amintirile să se amestece cu fantezia, ca la sfârșit să adun un nou cititor, o nouă apreciere... scriu doar atunci când o cere sufletul și nimic nu ma deranjează, fur din energia celor ce dorm, fur din visele ce le țin în vîrful degetelor deasupra tastaturii, pentru că noaptea eu sunt stăpână în cartierul din centru, dacă v-ați întrebat unde vi s-au pierut visele, le-am împrumutat și le pierd în cuvinte.

  De fapt am vrut să vă zic că sunt fericită, și fericirea mea încă nu sunt gata s-o împart cu voi... Azi am reușit să număr până la doi. Da, învăț a număra și vreau să ajung la un milion de ce vreau eu, iar numărătoarea mea să se tranforme în eternitate... de ce? răspunsu e atât de banal și atît de simplu... Fericită sunt acum și înainte...

cred în bine, și voi s-o faceți...

P:S:
Soarele răsare în fiecare ogradă, e destul să știi să-l privești, important fără frică

nebunia mea o văd în ochii lui

     S-a trezit dimineața și a simțit că-i fericită, nu știa de unde atâtea sentimente într-o singură privire spre fereastră. Soarele i-a sărutat obrajii obosiți de zilele nedormite... prea multe de făcut și încă nu le-a terminat...
     A trecut atâta timp încât nu credea că va fi și ea fericită... Ieri l-a întâlnit întâmplător pe stradă, i-a zâmbit, de ceva timp își adună curajul să-l privească, intens, așa încât el să vrea să se oprească și s-o întrebe banal, cât e ora... Azi simte din tot sufletul că el îi va vorbi... Azi uită de tot și crede în minune...

       A trecut mult timp de atunci, acum ea îl privește în fiecare seara la intrarea din parc, și iarăși zărește nebunia ce o căuta, acea nebunie ce-a găsit-o în ochii lui, a găsit acea liniște ce doar el i-o poate oferi... Lumea pentru ea s-a oprit în loc și-i privește dragostea ce înflorește și ce luminează în jurul lor... Nu există nimic mai stabil ca sentimentele pe care ea le simte atunci când el o sărută...  nu există nimic în lume ce i-ar putea umbri fericire, nici norii nu îndrăznesc să se adune, nici vântul nu-i mai sărută ochii, au înțeles că ea e fericită... și acum veghează asupra fericirii lor ... Nu în zadar i-au fost așteptările...

în vise se ascund povești...

      În fiecare seară se întoarce acasă în locul unde singurătate și dorurile o copleșesc, amintirile se ascund în fiecare colțișor și pe masa din bucătărie o așteaptă o scrisoare care a fost începută acum câțiva ani și în fiecare seară încearcă să o finiseze ca încă o dată să o ardă în scrumiera lăsată de cineva pe geam...
     Privind la lumina felilinarului din fața casei îi amintește de o seară ce i-a marcat sufletul, felinarul îi amintește de venirea unei iubiri neașteptate... Încercc s-o ating, nu-mi reușește, uit că sunt doar o umbră ce nu are culoare... O privesc și tac, lacrimi curg pe obrazul rănit de lacrimile sărate...  Își cheamă pisica ce-i amintește de el...
      Încerc de ceva timp să-ți scriu, să te întreb ce mai faci, e așa de banal, dar ași vrea să te știu aproape, să-mi povestești despre cum ai petrecut ziua, cum te-a chemat colegul la o bere și ai refuzat pentru că un sărut uitat te aștepta acasă... A câta oară îți trimit scrisori netrimise? de câte ori te-am iertat în vise? dar tu ai uitat, ai uitat chipul ce te privea naiv și stângaci, ca un copil, ce abia a început să facă primii pași...
     Te sărută soarele în fiecare dimineață, în locul meu? Te mângîie vântul în drum spre serviciu, cand urci scările de la intrare în clădire? 
    Îți amintești de mine, atunci când te visez? Ai încercat să mă cauți, cel puțin în amitiri?... Ai plecat fără bun rămas... ai plecat ca gândul, nici nu ai zăbovit mai mult sau mai putin, ca rutina ai plecat la alta, care acum îți privește chipul adormit... Te pierzi și tu în lucru când afară plouă cu găleata ca să uiți durerea sufletelor pierdute în trecutul unei amintiri...
    Nici nu îți imaginezi de câte ori te-am uitat doar pentru o fractiune de secundă...

A curs o lacrimă curată și mult așteptată pe foaia albă. În tot acest răstimp nu i-a reușit să plângă. Lacrima i-a șters rănile infectate cu amintiri...
Acum e liberă, e gata de un nou început în care ea și pisica vor găsi un vis neîmplinit în copilărie și va pleca departe și va fi fericita cu ochii triști...

atâtea de simțit și nimic de spus...

      Mâncam inghetată când un bolovan m-a lovit (metaforic) în cap... Iar eu încercam să fiu drăguță, de ce? și cum s-a întâmplat? n-am idee...
      Intuitiv am postat cu o zi înainte o afirmație a unei prietene „și asfaltul crapă sub greutatea celor ce calcă pe el des și mult, d-apoi un suflet de om...”
      Încă o dată mi-a fost călcat sufletul care începuse să se ridice și să spere ... Iaka așa nici motiv. nici sinceritate, nici răspunsuri pur și simplu minciuni din capul locului...
      Îmi spuneau, nu fi pesimistă, nu e totul așa cum pare a fi, totul va fi bine, iar eu iarăși  naiva, am crezut și am căzut în capcana unui nou nou vânător...
      Si la final fraza care o urăsc cel mai tare, tot ce se face se face spre bine... și iaka așa... ce-i al meu e pus de-oparte
       A venit toamna și la mine...
   

și iarași mă ninge cu doruri...

        De ceva timp, am început să fiu altfel decât eram, de ceva timp am început să uit ce  a fost... și asta pentru că gândurile mele au un alt drum... Viața e frumoasă, zâmbesc sincer și mă bucur de fiecare zi... Cu toate acestea există un dar (nu cadou :))... și revin visele de mult uitate, care au devenit coșmaruri, ce-mi amintesc de mine, de frica ce-mi macină sufletul, si de multe alte lucruri...
         Încerc să trec la altă pagină, dar îmi dau seama că pe aceasta încă nu am terminato de trăit, nu pot trece de această pagină  ce are un format nestandard, nemaiîntâlnit... aceste gânduri îmi fac pielea de găină și încă o dată îmi amintesc de convingerile mele ascunse...
        Nu-mi place să vad durere în privirea altora, si să știu că eu sunt cauza, de aceea încerc să fug când văd că totul e altfel decât cum vreau eu. Acum nuștiu de ce, dar stau locului, panica nu mă copleșește, pur și simplu începe să-mi placă acesta stare... și iarăși un dar mă pune în gardă și asta de fiecare dată când mă ninge cu doruri

de mi-ai auzi sufletul cum plânge...

         Mă miră faptul că încă mai zâmbesc în lumea asta pe care o urăsc, cu atâta intensitate încât mi-a invadat și visele... Nu mai pot, nu am nici iubire în mine ca să rezist... Melodia care o puteți asculta citind niște gânduri ce de câteva zile mă năpădesc după orele 00, îmi adună amintiri ce încerc să le ascund undeva departe, într-un colț de inimă ce nu-l voi găsi mult timp înainte...

         Simt cu toată ființa că nu voi rezista prea mult... nu înțeleg de ce lumea asta e așa de nedreaptă, oare Dumnezeu a uitat să adauge în noi acea bunătate, compasiune? sau mărul ispititor conținuse prea mult venin încât acesta înca nu s-a pierdut în timp și încă mai bântuie în sufletele noastre...
         Ascult aceasta piesă, o am pe repeat și-mi aud sufletul plângând, ori sunt eu prea naivă și prea romantică, sau ... nici nu vreau să continui...
        În așa clipe aud doar vântul... prea dureros, prea dramatic mi-e gândul...

au trecut 2 ani...

       Astazi s-au implinit 2 ani de când un om mi-a furat sufletul împreuna cu tot ce am mai bun... de atunci joc teatru... sunt fericită, îmi place tot ce vad, sunt deacord cu toți, sunt amabilă... si asta pentru ca să îmi tot puna întrebări la care nu vvoi putea răspunde sincer...
      Încerc să trăiesc... să exist și să știu că e fericit, că totul e trecător, că înt-o zi, posibil la bătrînețe citind un ziar, sau peste vreo 20 de ani când mă va vedea pe stradă, își va aminti ca eu am putut fi iubita lui, iubirea lui, ași fi putut fi existența lui, dar nu a fost să fie... sau eu tânără și naivă nu am înțeles ce vrea, sau el nerăbdător și matur nu a încercat să mă înțeleagă... Cert este că ceva n-a mers.
     Am încercat să mă mint că este un alt ins care trece prin viața mea, la fel ca ceilalți pe care i-am întâlnit... doar că el prea mult timp se află în inima mea care foarte repede bate când , rar dar, întâmplător îl vede vorbind la telefon pe stradă... durere și fericire... două sentimente ce îmi înăbușă sufletul la amintirea unei plimbări în parc...
     Ciudat, dar neg faptul că nu mai simt ceva... Inima-mi e de gheață și nimeni încă n-a reușit să o topească...
     e trist, cu doi ani în urmă la această oră ploua frumos iar apusul era fermecător...

Iluzia că avem dreptul la opinie...

    De mult n-am mai scris de alte gânduri ale mele care foarte puțini le citesc, iar eu sunt mândră că am propriu public, chiar dacă este compus din 3 oameni, sau 3 mii.
    Au fost create reguli de conviețuire, am acceptat toleranța și înghițim în sec atunci când vrei să strigi în gura mare despre nedreptate, despre cei care știu să te folosească ca armă de răzbunare... iar ție nu-ți rămâne decât să privești într-un punct pentru a nu clipi ca blestematele de lacrimi să nu-ți dea de gol slăbiciunea și neputința de a te apăra.
    Răzbunarea niciodată nu a fost arma mea cea puternică, dar știu cum să fac oameni să moară de rușine în prezența mea... posibil asta nu e cea mai bună tentativă de a-mi arăta disprețul care s-a aninat de capul meu într-o miime de secundă... Dacă ține-ți la propria alegere care m-a adus într-un loc sau altul... veți cunoaște o altă parte a mea care o tot țin ascunsă de voi...
    N-am să uit niciodată ziua în care am simțit iluzia dreptului la opinie, am să vă amintesc că eu pot și vreau să fac din voi tot ce nu ați putut face pentru alții...
    A fi copil în gândire e o mare prostie, însă una care duce la fapte mărețe, ofensa voastră îmi dă puteri iar într-o zi mă voi uita de sus la doi bătrâni care îți bagă înțelepciunea pe gât... și atunci le voi aminti de ziua în care înțelepciunea lor dormea la gândul unui pocal de vin ascuns în dulapul, cheile căruia se află acum în buzunarul meu...
    Niciodată n-am fost bună la epitete, metafore și alte figuri de  stil. Azi în această postare m-am străduit să le am din plin, dacă ați ajuns la sfârșit și ați înțeles măcar un grăunte din ce am vrut să scriu, atunci eu sunt fericită
...
 O seară frumoasă,
 cred în mai bine ;)
 

stresul și vocea

De o săptămână stresul nu-mi dă pace... și în vise mă urmărește.... Mai pe scurt, azi am apărat teza de master cu titlul „Cartea româneasca de la manuscris la tipăritură”... și surprise ieri am sesizat că-mi pierd vocea, în timpul comunicării în fața comisiei m-am auzit și mi-am zis what the fuck... e seara și vocea mea se duce de râpă... iar eu mâine trebuie să vorbesc... :(

Un gând în furtună...

       Nu de multe ori gândurile mele sunt pline de ceva unic si fără precedent... Am gânduri ce de multe ori atunci când le scriu și le recitesc, mă întreb, oare să fi scris eu aceste rânduri?

     Am vizionat un film extraordinar, un film ce nu-ți dă pace mult timp după vizionare... Trecutul, prezentul și viitorul... și între acestea suntem noi - oamenii...
      Cine suntem noi, niște indivizi ce cred că au dreptul să aleagă pentru unul slab... Cel mai puternic supraviețuiește... pe naiba... cine cunoaște supraviețuiește... Cine sunt eu să decid pentru tine, și cine ești tu să decizi pentru mine... Fiecare își are propriul destin în față... doar că un singur moment nu-l putem schimba: sistemul și setea... Acestea fac parte din noi și dacă ai voință și înțelepciune, sau le eviți sau le ascunzi undeva în indiferență...
       Pentru a înțelege cât de cât ceea ce scriu eu, este necesar să privești acest fim .
       Cred că sistemul este unul din micile cadouri ale Pandorei care nu au fost puse înapoi în cutia ei. Sau poate a fost creat cu bune intenții și a nimerit în mâini străine a unei minți mânate de setea de a supune și de a transmite iluzia libertății în rândurile celor supuși și fără voință...
      Ciudat, dar simt liniște în suflet când privesc la furtuna de afară... Furtună ce nu dă pace unei minți naive... Din toate lucrurile de pe pământul care credem că e al nostru, avem cel mai frumos sentiment - iubirea... dacă e să ne gândim, totul se reduce la ea... Doar că fiecare monedă are două părți... Iar setea nebună din sufletul unui nebun ne va duce la pieire... și vom pierde tot ce a fost al nostru... Speranța și credința ne va salva de la un poșibil sfârșit... ce va însemna un nou început în altă lume, în alt timp, în altă galaxie...

Cu gândul la mai bine...

Un gând în libertate

Deja am acumulat câteva ciorne pe care nu le pot finisa, gânduri ce cred că încă nu sunt gata să iasă la iveală... Posibil sunt neordinară, puțin (prea mult) naivă... dar totuși cred că într-o zi naivitatea mea va fi apreciată...
    Am întrebat și nu o dată pe alții ce cred despre mine, și sunt sigură că mi-au răspuns nu chiar cinstit... La facultate fetele (pt ca 3-4 băieții foarte rar vizitau fac.) ziceau că fără mine nu e vesel... cred că încep să mă laud... și asta voi face pentru că restul rămâne  pentru mine :D înțeleg multe și uneori mă prefac că nu înțeleg pentru că știu că uneori inteligența, sâ-i zic așa, înfricoșează....chiar dacă vorbesc mult, știu foarte bine să ascult... la munca vorbesc și mai mult, și încă nu m-am săturat :D
    Cu toate acestea îmi place să ajut oamenii, uneori mă supăr pentru că nu pot refuza să ajut pe cineva, undeva citesem că numele meu este asociat cu altruismul... care mă caracterizează... Oricum, nu cred că aceasta e o calitate rea... Adevărul e că vreau să mă schimb, să înțeleg mai bine pe cei din jur, vreau să știu că începutul unei acțiuni nu va duce la eșec... deși eu tot timpul dau cu carul în gard... după care mă uit ca nu cumva să mă fi văzut cineva... și repede înainte pe drum bun...
    Poate gândurile mele nu sunt chiar atât de neînsemnate, știu că sunt ale mele și nu sunt impuse iar asta mă face să-mi placă de mine... Pot fi încăpăținată atunci când știu că am dreptate... Nu te supăra dacă nu ți-am cerut iertare pentru vreo gafă... O dată am cerut iertare cu adevărat (dacă sincer nici atunci din suflet)... Asta sunt eu, greșesc, îmi recunosc, dar nu o cer...

     Sunt multe lucruri pe care poate veți crede că le voi spune, dar nu, eu le păstrez pentru că ce gândesc sperie lumea, ce gândesc sperie și un copil și un adult... nu și pe mine...
     Sunt liberă și asta mă face fericită... interesant cum voi gândi când libertatea îmi va fi limitată... Nu vreau să mă gândesc la asta, pentu că libertatea mea s-a mărit cu încă un pas...timpul trece și libertatea mă inundă...inspirația a plecat, dumnezeu știe unde, și eu lenevesc cu gândul la nimic...

cu un zâmbet pân la urechi... mă bag la somn

         azi pot să vă spun că sunt fericită. iar această bucurie nu sunt gata s-o împart cu voi, so, eu fericită la sfârșit de săptămână... Am primit un cadou de mult așteptat...
      am un nou prieten atât în lista de facebook și sper și în continuare...
     Ploaia de azi a fost frumoasă...
pup...

mie frică... de propria-mi prezicere...

       Am descoperit în mine o putere de care mă tem... o frică mă cuprinde mereu când mă gândesc la ea... dar cu toate aceste o doresc cât mai aproape de mintea mea... de înțelegerea mea... uneori mă înfioară puterea aceasta, cu toate acestea ași vrea să-i cunosc zenitul...

        M-am trezit cu acest gâd în această dimineață... am simțit picătiri de apă pe frunte... am înțeles toate astea nu duc la nimic bun... așa mi-am zis... dar voi încerca să cred în mai bine... asta e ce mă țină încă vie, veselă și plină de viață... deși simt că demult nu mai trăiesc... Am încercat să revin la cursul firesc al lucrurilor, vreau să mă-nec în rutină... nu-mi reușește... Azi am înțeles, nu mii dat ca să  fiu alături de cel pe care ași putea să-l iubesc mai mult decât pe mine și mai mult decât pe el... Azi mi-am văzut o bucățică din mozaicul viitorului...
      Nu vreau să vorbesc despre el, vreau să vorbesc de ce mă duce să ajung la asa ceva... Am de ales între două drumuri, unul alături de un om care ma stimeaza, poate chiar mă iubește, și de un copilaș ca un îngeraș, sau să caut acea dragoste, iubire de care știu nu voi avea parte așa ca în povești (naiv) dar asta sunt eu... în căutare de ceva ce nu va fi al meu nicicând... De ce?
Pentru că sunt eu, un om care prea iubește și vede bine în ce e rău, și speră ca într-o bună zi mă vei zări și vei realiza cât timp ai pierdut, și de ce? pentru că nu ai realizat ce ai lăsat în urmă... Poate atunci te voi privi indiferentă, și ai să vezi aceasta în ochii mei, și nu vei înțelege că îndiferența aceasta este încă din dragoste de tine...
        Crede că e despre tine aceste gâduri, bucură-te că tu ești în gâdul meu... dar nu uita că în orice moment adevărul te va lăsa fără cuvinte...
pup, cred în mai bine

când pleacă?

      O întrebare a cărui răspuns nu vreau să-l cunosc, dar mai sigur, nu vreau sa-l rostesc sau să-l recunosc... De ce? Pentru că sunt lașă cu mine, pot să-mi dau viața pentru alții, dar pentru mine nu am curajul să o fac... poate sună banal și naiv, dar acesta este purul adevăr despre sufletul meu plin de gânduri naive ... Când oare o sa-mi revin?
      Deja un an și aproape jumătate (nu zic date concrete pentru că simt eu că cineva o să se uite chiorîș la mine) inima mea înnebunește iar eu încerc să o readuc la normal dar de fiecare dată circumstanțele și credința mea în coincidențe nu mă lasă... Mă amăgesc că mi-a trecut... el este hemofilia din sânge cum a început să sângereze se va scurge până nu voi mai putea să stau în picioare... Mi-a provocat rana și a uitat ce boală a provocat... Încă n-am găsit medicamentul potrivit... le-am încercat pe toate... poezia, filmul, proza, cititul, cântatul... și aștept ... dar nimeni nu a încercat să tină mai apăsat pe rană ca să-mi treacă...

Moartea în jurul meu...

            Viața este un proces (dacă pot spune așa) care presupune o perioadă în care un individ își duce existența... Ca toate procesele... are un sfârșit ce presupune un nou început ce nu stă în puterea noastră de a-l cunoaște, de aceea presupunem...
             Prima dată am întâlnit moartea în primele zile de viață. Când viața mea depindea de niște medicamente ce au permis îmbunătățirea stării mele de sănătate, dat fiind faptul că m-am născut prematur...  Am fost la o îmnormântarea la vârsta de 3-4 ani , mă uitam la lumea din jurul meu cum plânge și nu înțelegeam  de ce. Toată lumea plângea pentru că a murit un copilaș micuț. Atunci am văzut-o pe mama plângând!
             Nu am știut și nu am înțeles ce înseamnă moartea până când în iarna anului 2001 am înțeles ce avea să însemne moartea în viața mea...
               Noaptea toți frații mamei sau întâlnit în casa bunelului, toți se șușoteau în prezența mea... eu mă uitam la ei puțin nedumerită... moartea mi-a șoptit că am rămas singură pe lume... am știut ... a murit... Și am adormit cu lacrimile în ochi... dimineață nu au avut curajul să-mi spună... Crudul adevăr l-am aflat singură... simțeam cum inima mi se face bucăți iar eu nu puteam să fac nimic... mă uitam la poza ei și nu doream să cred, lacrimile curgeau șiroaie iar ea mi-a vorbit....atât de real a fost glasul ei, atât de frumos, parcă era în spatele meu, șoptindu-mi la ureche... „Draga mea, nu plânge, eu voi fi mereu alături de tine!”
            A trecut timpul, iar eu tot mai des mă gândeam, de ce mie mi s-a întamplat... Mă gândeam, de ce nu am murit când eram mica, când șansele mele erau mici... și suferința era departe...
           În adolescență am avut un gând, o singură dată, vreau să mor,  asta a fost doar pentru o clipă pentru că dorința de a trăi a fost mai mare și am zis că pentru ea trebuie să trăiesc și să-i arăt că poate fi mândră de mine... Am vrut să nu mai fiu, pentru că am simțit că sunt atât de invizibilă încât învățătura, cărțile și filmul era scăparea mea de realitate... Depresia a fost colega mea de bancă, și profă la facultate, nu-i voi prmite mai departe să mă urmeze, i-am spus ca-s supărată și a plecat...I-am spus să nu se mai întoarcă pentru că nu am nevoie de ea...

            Perioada adolescenței a trecut și am ajuns să fiu indiferentă la ce e în jur încât nici chiar mortea nu mă deranja... Lacrimi nu mai am... M-am îndrăgostit, am pierdut dragostea care credeam c-o aveam... nu am plâns... Am mai dorit o dată să mor dar iarăși credința m-a salvat... Am avut un moment în care am înțeles-o pe Mădălina Manole... DA... Am înțeles! De atunci moarte îmi amintește că nimeni nu este asigurat... oricând te poate vizita și atunci nu poți să-i oferi decât sufletul pe care îl râvnește... Nu mă tem de moarte, mă tem că nu o să am ocazia să-ți spun te-am iubit, te iubesc, și te voi iubi...
              Asta e dorința mea să-ți spun te iubesc... Asta e crezul meu, care mă face să rezist orice stres, orice eșec și orice umilire... Iubesc și aștept s-o spun!

îmi pare rău...

Îmi pare rău, viața e o mare nedreptate și tot ce vrei să ai nu poți avea o veșnicie... eu am înțeles-o înaintea ta, sau tu înaintea mea... alaturi sunt de tine cu gândul... ași putea sa te alin... tu nu ai nevoie de alinare (ba ai) Oricum nicicând nu o vei arăta... să știi te înțeleg mai bine ca oricine... și nicicând nu voi fi alături de tine (fizic) sunt prea departe și ești prea altfel de a arăta că-ți pasă... plus că nu sunt eu cea indicată să-ți fiu alături (sau poate că sunt)... Totuși știu ce simți... cu o intensitate și mai mare decât crezi... poate înțelegi dar nu vrei să recunoști...

Oricum, mersi că ai citit alte gânduri neclare...

îmi pare rău, asta e viața, toți trecem prin ea, doar că unii mai devreme (eu) alții mai târziu (tu), alții nicicând (altul/alta)

e deja Martie...

Pot spune că sunt fericită, cel puțin nu mă simt nefericită. Sunt în starea neutră în care nu simt discomfort. Într-un cuvânt îmi place starea de acum. Dacă e să mă gândesc ași putea șă mă gândesc și altceva. La acel ceva ce-mi va permite să simt o oarecare stabilitate emoțională. Da, nu mă pot „ apredeli”...
Acum am ajuns în momentul cand ași dori să fiu împliită, pentru aceasta am nevoie de o persoană dragă, deci, oficial sunt în căutare :D

chiar sunt asa de rea

nu te va răni nimeni așa cum o va face cel mai apropiat om... întodeaua am fost acea care a incerat sa faca in asa fel incat sa nu o supere nimeni si poate rau am facut, poate a trebuit s-o las sa se confrute cu realitate, poate a trebuit s-o las sa cadă ca apoi să-i întind o mâna de ajutor... am greșit, și greșesc in continuare pentru că o iubesc, zic că gata n-o  să-i reproșez nimic dar faptul că eu nu reprezint nimic și  prioritate îi sunt noua ei familie, noua ei mamă... mă rănesc din ce in ce mai mult...
toate sunt din cauză că eu sunt mai bună la învățătură ca ea, acum înțeleg de ce au fost toate comentariile privind situația mea sentimentală, da, ea e mai frumoasă ca mine, e mai descurcăreață, dar eu sunt vinovată că am visele mele care-mi sunt mereu reproșate și-mi sunt spulberate cu succes de neîndeplinit...
îmi reproșează mereu că o judec, că vreau s-o conduc, că sunt nesimțită și am un caracter oribil... dar eu vreau ca familia noastră să fie importantă pentru ea, mă iubește zice ea... foarte straniu, pentru că dacă m-ar fi iubit ar fi fost prezentă la ziua mea de naștere, ar fi venit singură dacă soțul nu a vrut să vină...
Am să plec undeva departe de unde nu voi da nimănui de știre, mă va pierde, si se va intreba de ce. răspunsul va fi simplu, pentru că eu nu fac parte din familia ei de mult, chiar dacă m-a ajutat foarte mult niciodată n-a zis că va totul bine, mereu am fost cea care s-a folosit de ea... poate ar fi fost mai bine dacă în copilărie ne băteam așa cum fac toate surorile...

poate n-am dreptate, și eu sunt intradevăr atât de rea și egoistă încât nu văd realiatea...

să înceapă distracția :D

Nicoleta Mezei este fata care m-a nominalizat la acest funny concurs. Îi mulțumesc  pentru că a dat de mine :D și m-a introdus în lista de nominanți :D  Acum propun să continuăm acest joc distractiv.

Cam astea ar fi REGULILE:

1. Numeste si multumeste persoanei/blogului care ti-a acordat premiul
2. Scrie 11 lucruri despre tine,ca daca tot ne-am imprietenit prin intermediul blogului, trebuie sa ne stim mai bine, nu? http://fatacuparuldeaur.blogspot.com/2013/02/11-lucruri-despre-mine-d.html
3. Raspunde la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat si formuleaza un set nou de 11 intrebari pentru cei pe care ii nominalizezi?
4. Nominalizeaza 9 bloggerite pe care le admiri si care au mai putin de 200 de followers si premiaza-le
5. Anunta-le acest aspect pe pagina lor

Iar acum trebuie să răspund la întrebările pe care le-a propus Nicoleta :) http://fashionandcity.wordpress.com
1. Care a fost cel mai placut moment din viata ta?- Au fost mai multe, dar pot spune că unul din ele a fost când am împlinit 19 ani, a fost cea mai frumoasă zi de naștere pană atnci :)
2. Care e cel/cea mai mare vis/dorinta a ta?- Am visat începând cu clasa a VIII-a,  să beau ceai cu Daniel Radcliffe. Încă visez :)
3. Care sunt produsele voastre cosmetice preferate?- În special rimelul și lucui de buze.
4. Daca ar fi sa schimbati un anumit lucru în viața voastră care ar fi acela?- Probabil asi vrea ca in adolescență să am mai multă îndrăzneală :D cu timpul am devenit mai îndrăzneață, dar atunci eram prea timidă :)
5. Ce parere ai, e important aspectul la o femeie?- Sigur, aspectul nu numai  că este important ci este esențial, nu trebuie să neglijăm un moment foarte important din viața oricărei persoane, idiferent e băiat sau fată. Gândește-te doar la o situație în care discuți cu o persoană care este neglijentă cu aspectul ei fizic... o așa senzație o au toți :)
6. Unde iti doresti sa-ti petreci urmatorul concediu?- Vreau acolo unde o să fie cel puțin o prietenă de-a mea, ca să nu mă plictisesc :)
7. Care e sloganul tau in viata?- Cât de dureros ar fi - zâmbește
8. Ce tara ti-ai dori mult ca sa vizitezi?- Coreea de sud. Istoria și cultura lor e atât de frumoasă încât nu poți să nu zici waw,
9. Crezi ca e important sa faci miscare? - Of course, niște exerciții, puțin alergat te binedispun si plus adaugă energie pentru mult timp. Și apoi tvr1 mereu ne amintește de cele 30 de minute de mișcare pe zi :D cum să nu fie importantă mișcarea :D
10. Care e nuanta ta de par preferata?- Blodul auriu :D
11. Care e cel mai traznit lucru pe care l-ai facut?
- am scris un bilet si l-am lăsat sub ușa unui individ drăguț și cu pătrălele pe burtă :D era ora 12 noaptea si o prietenă filma momentul, asta era în unul din căminele universității :D fain, oricând cineva putea să se deschidă o ușă :D.

Amuzant sau nu, pentru mine atunci era ceva traznit pentru că nu mai eram adolescenți :D Acum vreau să nminalizez următoarele bloger-ițe :

1. http://ladydy1.wordpress.com/
2. http://mihaeladelavad.wordpress.com/
3. http://liolia-liolia.blogspot.com/
4. http://bloghersha.blogspot.com/
5. http://marinarusu.wordpress.com/
6. http://cristinauncu.blogspot.com
7. http://djulietaginu.wordpress.com/
8. http://www.aquarelle.md/blogs/babcinskaya/
9. http://kristinakojokaru.wordpress.com/

Urmează întrebările pentru persoanele nominalizate:

1.  Care este cea mai penibilă situație din adolescență?
2. Care tip de băieți te atrag?
3. Când și unde a fost primul sărut? 
4. Prin ce te-a fascinat ultima carte citită?
5. Unde nu ai vrea să călătorești? De ce?
6. Ce mâncare exotică ai mânat, și dacă ti-a plăcut?
7. Ce ai face dacă ai ști că mai ai de trăit doar 7 zile?
8. Cum scapi de kg in plus?
9. O domnișoară trebuie să-ți demonstreze inteligența de la prima întâlnire?
10. Cum crezi, care sunt sfaturile unei întâlniri perfecte?
11. Ce presupune sentimentul de îndrăgostire la prima vedere?

sper că întrebările mele o să vă placă!
Baftă fetelor!

P.S: Băieți aici nu-i de voi :D

11 lucruri despre mine :D

Special pentru persoanele care-mi citesc articolele și vor să afle ceva nou despre mine.
În continuare voi enumera 11 lucruri despre mine.

1. Îmi place să citesc;
2. Colecționez bănuți din diferite țări, dacă am posibilitatea mă lingușesc pe lângă persoana care știu că are bănuți din altă țară. Din colecția pe care o am (ce-i drept e încă mică) mă mândresc cu un bănuț din 1970 de origine poloneză ;
3. Sunt foarte vorbăreață cu persoanele pe care eu consider ca le cunosc destul de bine, în rest tac dacă e cineva nou în companie, poate e greu de crezut, pot spune prietenii mei, dar, e adevărat :D
4. am avut curajul să fac o schimbare radicală de look, având părul foarte lung ( din pozele postate pe blog puteți vedea) la foarte scurt :D și nu am regretat :)
5. poate părea ciudat, dar îmi place foarte, foarte mult să învăț
6. mulți prieteni spun că nu ar fi așa de interesante întâlnirile noastre fără mine , cel puțin aud că le-a fost dor de prezența mea :D - asta se numește falsă modestie :D
7. mă plictisesc repede de unul și același lucru/ocupație/serial (dacă e cu prea mlte serii)
8. nu-mi place să mint, dacă nu vreau să spun încerc să ocolesc subiectul
9. îmi place teatrul, în special eu să joc pe scenă
10. sunt curajoasă până în momentul când trebuie să trec la fapte :) daca este pt mine, în ajutorul cuiva curaj se găsește destul în sufletul meu
11. îmi place stilul comod de îmbrăcăminte, cu toate că în garderoba mea se găsesc și câteva rochii și pantofi cu toc înalt :D

Cam astea pot spune despre mine, prietenii mei care au citit pot să adauge, dacă eu am scăpat ceva :D

Străinul!

      Un tânăr regizor a regizat un spectacol care s-a dovedit a fi reușit și cerut de a fi văzut de cât mai multă lume... Lucrarea de an a studentului Denis Chirtoacă - despre ea voi vorbi în continuare.
      Acest student a ales romanul Străinul de Albert Camus, în care este relatată poveste unui proces și cauzele unui omor. În acest monospectacol a jucat Ion Jitari un tânăr talentat, de care, sunt sigură, lumea va auzi foarte multe.
       Am avut posibilitatea și ocazia de a-l vedea pe acest tânăr actor în mai multe spectacole, chiar am fost prezentă și la unele repetiții unde am văzut cum se lucrează cu personajul, cum se regizează și cât de frumos este rezultatul acestui proces interesant și captivant pentru cei necunoscători...

       Pentru a nu mă abate de la temă, vreau să spun că Străinul este un spectacol cu o poveste interesantă care nu-ți dă răgaz de plictiseală; este un spectacol care îți arată un nou tip de  personaj, o nouă personaliate, și o nouă stare de emoție în momentul în care ești atent la ce se face pe scenă...  Încerci să înțelegi fapta acestui prizonier, acestui condamnat la moarte, încerci să înțelegi personaliatea unui personaj inhibat de rutină...
     Cineva mi-a spus: odată ce ai inspirat praful scenei, devii sclavul ei... mereu te dorești pe scenă... mereu dorești să arăți lumii personajul din tine..
     Ion a simțit praful și prin acest spectacol a încercat încă o dată să arate un alt personaj ascuns în sufletul lui...

A fost scris special mie :)

în sfârșit am postat acest clip.

încercare...

забыть тебя мне невозможно
ведь ты как ветер по утрам
без солнце, жизнь  моя простая,
а без тебя она - никак.

и ты живи, не по далёку
чтоб знала я, что счастлив ты
ведь твоё счастье мне дороже
чем моей безответной  любви.

autobiografie

Atâția ani văd chipu-ți trist

Privirea-ngândurată

De-atâta timp n-ai nici un vis

și fruntea-i încruntată

Culorile ți s-au pierdut

și haina-i învechită

Iar glasul se preface-n plâns…

de zâmbet ești lipsită..

De-atâta timp eu tot te chem…

Departe ești de lume

adorm, dar în gând sper:

,,cândva mă vei striga pe nume”

orgoliul și mândria

Orgoliul si mandria sunt lucruri diferite, desi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime.

O persoana poate fi mandra, fara sa aiba pic de orgoliu. Mandria se raporteaza mai degraba la propria parere de sine, in vreme ce orgoliul este legat de modul in care am vrea sa fim vazuti de ceilalti.

Jane Austen

amintirea ta deja mă doare...

înainte de a citi aceste versuri, vreau să vă spun ca o banală postare de-a lui m-a inspirat. Ești muza ... alții n-au loc în poezia mea... după atâta timp încă tu ești cel ce îmi aduce versul...

și iar mă doare al tău gând

și iarăși sufletul îmi plânge

de ce mereu revii în vis

atunci când cred că îmi ajunge

să sufăr fără nici un rost

plecarea ta încă mă roade

credeam ca am uitat deja ce-a fost

dar inima din nou îmi arde

te caut zilnic sa te vad

c-apoi sa fug iarăși de tine

sunt eu naivă și-ncă cred

că poate,uneori,îți amintești de mine.