vineri, 17 noiembrie 2017

Mărturisire...

       Maia, o fată care iubește să dăruiască iubire, afecțiune și tot ce are pentru ca prietenul ei sa fie doar al ei, simte ea că nu e chiar așa dar cel putin atunci când este cu ea simte că el este doar al ei... Mi-a spus-o într-o seară când s-a îmbătat de la doar un pahar cu bere. „De obicei beau șampanie, dar azi vreau bere...” Eu nu am refuzat și am băut împreună, simțeam că are ceva fata pe suflet dar nu are cui să  mărturisească... Am ascultat-o...
    Știi uneori am impresia că doar eu trebuie să iubesc, doar eu trebuie să depun efort în tot ceea ce fac, cred că doar îi place de mine, dar eu vreau să simt dragostea lui... Ce multe își doresc oamenii, mie îmi ajunge atât cât am acum... Am devenit o rutină pentru el, parcă așa și trebuie să fie, mă sună seara, târziu și-mi zice poate ne vedem, iar eu nu pot să-i zic nu, știu prin câte a trecut, șiu ce simte , cred că-l știu mai bine ca pe mine, dar nu pot să-l alung din viața mea...Și mereu vei fi nefericită dacă n-o vei face... Acasă mă simt ca în iad, pe stradă e prea multă lume, seara sunt obosită, iar el nu încetează să-mi zică, Pupsic azi nu vin mă duc la muncă, Băgam-mi-aș... în munca lui de rahat... În schimb când te sună ești gata să-l ierți...
      Mi-aminesc la început, am crezut că se va îndrăgosti și va fi așa cum vreau eu... Parcă ești fată deșteaptă, cum ai putut să te gândești la așa ceva... Într-o seară, rămăsese la mine și l-am întrebat ce-ți place la mine, el mi-a răspuns corpul, și mutrișoara... Am vrut să aud alceva pentru că la el îmi place aproape totul, nu și atitudinea lui, crede că va fi tânăr o veșnicie, eu cred că n-o să-l pot aștepta atâta... vreau stabilitate  La ce-ți trebuie stabiliate cu unul ca el... Uneori când ne întâlnim sunt gata să-i zic nu, dar când îi văd zâmbetul mă topesc... Fato găsește-ți altul care să te aprecieze... o meriți... Și iață deja au trecut 5 ani și el tot nu e decis, ce vrea de la mine? Nici nu văd alți bărbați în jurul meu, nu recunosc flirtul deja, mă pierd și simt că nu are cine să mă salveze... Și atât de frumoasă și inteligentă ești, dar atît de naivă...

P.S Am gasit aceasta postare undeva prin arhiva


miercuri, 15 noiembrie 2017

Ie cusută de mine

Cu trei ani în urmă am început să-mi cos o ie. Am fost atât de entuziasmată încât am cusut ce era mai greu: găurelele. Asta am aflat-o mai târziu din spusele altor meşteriţe care deasemenea şi-au cusut ie.
Eu am ales un model de Banat. Pentru că nu am cercetat detalii despre această regiune, am făcut foarte multe greşeli pe care ulterior mi le-au spus meşteriţele cu experienţă. Asta însă nu m-a făcut să îmi placă mai puţin ceea ce am început.
Cred că vă întrebaţi de ce a durat atât. Răspunsul este simplu (pentru mine). Timpul liber nu mi-a permis să cos atunci când vreau plus că au apărut alte priorităţi, cum ar fi procurarea unui apartament,  reparaţia lui, apoi naşterea băieţelui meu şi perioada de după naştere. Mamele înţeleg cel mai bine ultima perioadă.
Iată aşa au trecut trei ani.
În aceasta vară mi-am amintit că acest proiect este nefinisat, aşa că m-am apucat de treabă. Când bebe dormea, mama cosea, în parc la aer liber, la umbră :) Şi aşa ia mea prindea contur... I-am zis soţului că am să finisez ia la hramul oraşului Chişinău, asta în primul an, dar nu i-am spus în care an. Anul acesta de hramul oraşului ia mea a fost gata.




joi, 12 octombrie 2017

Dragostea faţă de copilul meu mă copleşeşte

 De mult nu mi-am expus gândurile aici... Azi când îmi beam cafeaua şi privind pe geam mi-am dat seama că sunt fericită. Am un soţ minunat, un copil sănătos şi avem şi cuibuşorul  nostru...
Priveam la el şi mi-am amintit de toate momentele cu el. Dragostea pe care mi-o arată prin ochii lui sinceri şi prin zâmbetul cu gropiţe în obrajori ... mă topeşte. El a ales ca noi să-i fim părinţi şi sper din tot sufletul că vom face faţă la această nouă provocare.
Da, dragi cititori de la ultima postare multe s-au întâmplat, însă cel mai frumos eveniment este acel de a deveni mamă.
Îmi cunosc copilul mai mult decât tatăl lui cu 9 luni. Luni care au trecut prea repede cu senzaţii nemaipomenite, de lacrimi la prima dată când am auzit cum îi bate inima, de ghionturi la miez de noapte care te trezesc din somn şi multe alte sentimente pe care le-am trăit şi care sper să le mai repet.
Nu credeam că o să pot să mă trezesc noaptea de câteva ori pentru al hrani, că o să-mi fie suficient doar câteva ore de somn şi multe alte nuanţe legate de alăptare. Însă dragostea faţă de acest pui de om e aşa de mare că mi-i frică să nu exagerez .
Azi când îmi beam cafeau şi priveam pe geam, îmi curgeau lacrimi pentru că una din bunici nu-i este alături, nu-l ţine în braţe, nu-i vorbeşte , nu-l alintă şi nu-i aude gângureala.
Acum stă în braţe şi mă gândesc cât de minunat e să fii mamă. Sentiment unic pe care îl doresc fiecărei femei...

P.S Mulţumesc Nadejdei Bilsagaev care a făcut nişte poze frumoase în primile zile de viaţă şi  astfel a oprit timpul pentru noi prin fotografie.