de mi-ai auzi sufletul cum plânge...

         Mă miră faptul că încă mai zâmbesc în lumea asta pe care o urăsc, cu atâta intensitate încât mi-a invadat și visele... Nu mai pot, nu am nici iubire în mine ca să rezist... Melodia care o puteți asculta citind niște gânduri ce de câteva zile mă năpădesc după orele 00, îmi adună amintiri ce încerc să le ascund undeva departe, într-un colț de inimă ce nu-l voi găsi mult timp înainte...

         Simt cu toată ființa că nu voi rezista prea mult... nu înțeleg de ce lumea asta e așa de nedreaptă, oare Dumnezeu a uitat să adauge în noi acea bunătate, compasiune? sau mărul ispititor conținuse prea mult venin încât acesta înca nu s-a pierdut în timp și încă mai bântuie în sufletele noastre...
         Ascult aceasta piesă, o am pe repeat și-mi aud sufletul plângând, ori sunt eu prea naivă și prea romantică, sau ... nici nu vreau să continui...
        În așa clipe aud doar vântul... prea dureros, prea dramatic mi-e gândul...