mie frică... de propria-mi prezicere...

       Am descoperit în mine o putere de care mă tem... o frică mă cuprinde mereu când mă gândesc la ea... dar cu toate aceste o doresc cât mai aproape de mintea mea... de înțelegerea mea... uneori mă înfioară puterea aceasta, cu toate acestea ași vrea să-i cunosc zenitul...

        M-am trezit cu acest gâd în această dimineață... am simțit picătiri de apă pe frunte... am înțeles toate astea nu duc la nimic bun... așa mi-am zis... dar voi încerca să cred în mai bine... asta e ce mă țină încă vie, veselă și plină de viață... deși simt că demult nu mai trăiesc... Am încercat să revin la cursul firesc al lucrurilor, vreau să mă-nec în rutină... nu-mi reușește... Azi am înțeles, nu mii dat ca să  fiu alături de cel pe care ași putea să-l iubesc mai mult decât pe mine și mai mult decât pe el... Azi mi-am văzut o bucățică din mozaicul viitorului...
      Nu vreau să vorbesc despre el, vreau să vorbesc de ce mă duce să ajung la asa ceva... Am de ales între două drumuri, unul alături de un om care ma stimeaza, poate chiar mă iubește, și de un copilaș ca un îngeraș, sau să caut acea dragoste, iubire de care știu nu voi avea parte așa ca în povești (naiv) dar asta sunt eu... în căutare de ceva ce nu va fi al meu nicicând... De ce?
Pentru că sunt eu, un om care prea iubește și vede bine în ce e rău, și speră ca într-o bună zi mă vei zări și vei realiza cât timp ai pierdut, și de ce? pentru că nu ai realizat ce ai lăsat în urmă... Poate atunci te voi privi indiferentă, și ai să vezi aceasta în ochii mei, și nu vei înțelege că îndiferența aceasta este încă din dragoste de tine...
        Crede că e despre tine aceste gâduri, bucură-te că tu ești în gâdul meu... dar nu uita că în orice moment adevărul te va lăsa fără cuvinte...
pup, cred în mai bine