Din neavând ce face am tras cu privirea spre tot ce am facut aici , și mi-am dat seama că tot ce am scris a fost scris noaptea, când fiecare cuvând își știa locul înainte ca eu să pun mâna pe tastaură...Noaptea cred ca e stihia mea iar eu doar aici mă simt liberă și așa cum sunt eu.
Ce sunt eu ziua? ... O ființă ce știe ce e bine și ce e rău? Un suflet rătăcit ce încearcă să înțeleagă o lume întreagă dar nu vrea să se înțeleagă pe sine? sau poate o fată ce a schimbat ziua pe noapte, pentru că noaptea e amedinitoare și ispititoare și mult mai mult - provocatoare...
Poveștile mele se nasc noaptea, atunci când încep să respir rar, pentru că uit, uit că trebuie să respir, uit că e târziu și trebuie să mă bag la somn... si uit că sunt eu și las imaginația să scrie las amintirile să se amestece cu fantezia, ca la sfârșit să adun un nou cititor, o nouă apreciere... scriu doar atunci când o cere sufletul și nimic nu ma deranjează, fur din energia celor ce dorm, fur din visele ce le țin în vîrful degetelor deasupra tastaturii, pentru că noaptea eu sunt stăpână în cartierul din centru, dacă v-ați întrebat unde vi s-au pierut visele, le-am împrumutat și le pierd în cuvinte.
cred în bine, și voi s-o faceți...
P:S:
Soarele răsare în fiecare ogradă, e destul să știi să-l privești, important fără frică
