inimă de gheață...

De mult timp mă întreb când a început... Când am devenit nemiloasă cu mine însămi și cu cei din jur... cu cei străini...

Am devenit așa din cauza unui bărbat care se gândea doar la instincte, care dorința de a fi puternic a devenit boală... care a furat feminitatea unui viitor... Atunci a apărut și mi te-a furat... Mi-a furat primul și cel mai frumos înger de pe pământ... dacă ați înțeles bine, dacă nu, întrebați.

Mai mult ca sigur că într-o noapte de iarnă am șimțit primul fior de răceală în inima mea...   Am încercat să ascund asta de mine ... Am sesizat că răceala din inimă a trecut în glas. Dorința de a fi puternică îmi răcea privirea... Prea des am auzit fraze precum „Ce privești așa  la mine, nu ți-am făcut nimic” Poate personal nu mi-a făcut nimic persoana în cauză, dar faptul că era gen masculin, mă enerva, mă înfuria... Mai târziu am înțeles. Toate astea pentru că ei văd în femeie doar obiect sexual.
   Într-o zi am zis, de ce să nu încerc să simpatizez mai mult decâ de obicei, poate va fi bine... Chiar am simțit un fior în tot corpul, am simțit viteza cu care se urca la inimă. Simțeam bătaia inimii - auzeam cântecul ei...
Motivele care m-au făcut să îngheț a fost atât timpul cât și distanța care nu au fost de partea mea... Eu am fost un simplu trecător în viața care putea fi a mea...
    Am suferit, pentru că așa am vrut eu, pentru că așa simțeam că am și eu sentumente, simțeam că exist.
Am înghețat.
      încerc să mă conving că nu-i așa, dar inima mea e de gheață, am crezut că e doar imaginația mea, că asta e ce vreau să știu, ce vreau să fiu...

încercând să o topesc... se răcește și mai tare...