mi-e dor, copilărie!

    De fiecare dată când îmi vizitez buneii, se trezește în mine o nostalgie a vremii când am fost o copilă fără griji și fericită... De curând am vizitat meleagurile copilăriei mele pline de peripeții... fiecare copac al uliței își are povestea sa, fiecare drum își are istoria sa și fiecare amintire îmi este scumpă...
   Tânjesc, da tânjesc după timpurile când alergam desculță pe ulița copilăriei mele, care acum mă privește ca pe o străină... are alți copii de crescut... totuși simt că îmi duce dorul... noi am fost cele mai dragi ei, pentru că noi am avut cei mai juliți genunchi din sat, pentru că noi eram cele mai frumoase (desigur sunt subiectivă :D) surori care și-au trăit cele mai frumoase clipe din viață... Peripețiile noastre le întrec pe ale lui Ion Creangă...

amintiri... le am mereu în inimă...