oare sunt egoistă?

Îmi place singurătatea doar pe o perioadă mai mică de timp. Nu-mi place să fiu singură atunci când știu că poate fi vesel... Ajung uneori și stau singură. La început nu mă deranjează, știu că e normal uneori să fiu  singură cu  mine, așa îmi mai limpezesc gândurile și analizez faptele și situațiile pe care le-am creat. Însă ajung la un moment când sufletul îmi devine atât de sensibil, atât de neajutorat și gol fără cineva alături... și ași suna pe cineva... pe sora să o invit la mine să mai stăm de vorba, dar are familia ei, trebuie să asiste la singurătatea altui suflet care acum e prioritar pentru ea pentru că el este centrul universului ei... nu mă pot supărat pe ea, asta e realitatea, și ași suna pe altcineva dar la un moment dat, îmi dau seama că deranjez pe oricine ași suna... toția au viețile lor, cu tot cu probleme, cu fericire, si tristeți... Am ajuns să stau singură, și poate e prea devreme să mă gândesc la așa ceva, poate nu trebuie să devin atât de pesimistă, eu, cea  care cel mai bine știe să viseze... Cred că am obosit de vise, cred că conștientizez că realizarea lor e imposibilă... Aștept un miracol care întârzie să apară. De un lucru sunt sigură, va veni... Dar acesta e alt subiect. Acum mă neliniștește singurătatea care e prea multă sau e îndeajuns... Doamne, am început a filozofa... eu care sunt blondă... Oare gângurile mele coincid cu vreo unuia din cititorii mei?
Mă gândesc numai la mine, oare egoismul care nu l-am sesizat mai devreme în mine, s-a trezit?