12 ani fără tine...

Urăsc bărbații în ziua de 19 decembrie mai mult ca în altă zi a anului, îi urăsc și de ziua mea. Dar azi îi urăsc mai mult ca niciodată, pentru că se conduc de instinctul primar și se comportă ca niște animale...
12 ani în urmă în această seară un asemenea animal mi-a luat cel mai frumos îngeraș pe care l-am văzut... Mama, cât mie dor de tine... Nici în vis nu te pot vedea... Ești vie doar în amintirile mele... însă mi-e frică că într-o zi amintirile-mi vor fi foarte vagi...
De câte ori am vrut să-ți spun ce mă doare, de câte ori am vrut să plâng în poala ta, de câte ori am vrut să-ți aud glasul, de câte ori am vrut să mă cerți... de câte ori...
Am încetat să mai plâng, am început să nu mă recunosc, am început să-mi imaginez lucruri care nu pot fi adevărate, vreau să cred că undeva într-un colț de lume trăiești și ești sănătoasă... dar astea toate sunt doar negațiile mele...

Atâtea mame întâlnesc, nici una nu-ți seamănă... dar totuși am întâlnit în transportul public o familie iar ea, avea ceva asemănător din mama, atât de asemănător încât dumneaei îi era frică să privească la mine, iar eu nu puteam să-mi iau privirea de la ea... Doamne, cât îmi lipsești... Privind-o lacrimile nu mi le-am putut stăpâni... aș vrea să te văd măcar o dată, în vis...
MAMĂ vino în visul meu...

Fură-mi din săruturi...

doar prin tine ma regasesc
revino in viata mea
tu infinitul inimii

doar prin tine privesc
lumea cum este ea
iubire stinsa

mai trece odata calea
ca o pisica neagra
sa uit durerea

mai fura-mi din saruturi
cu foc ce am mai sfant:
norocul...

love likes coincidences

Întodeauna am știut că viața e prea scurtă să o pierzi și foarte greu s-o păstrezi... Azi am vizionat „Love likes coincidences”. M-am gândit... poate ai trecut de atâtea ori pe lângă mine.... poate chiar ti-am zâmbit...
Am iubit, asa cred și așa vreau să cred... Chiar mi-aș da viața pntru tine...

Am venit pe lume cu probleme... probabil pentru a te ajuta... Chiar mă simt o străină în lume... Sunt neînțeleasă...Mă bucură faptul că nu citești aceste prostii, niște tâmpenii în toiul nopții...

inimă de gheață...

De mult timp mă întreb când a început... Când am devenit nemiloasă cu mine însămi și cu cei din jur... cu cei străini...

Am devenit așa din cauza unui bărbat care se gândea doar la instincte, care dorința de a fi puternic a devenit boală... care a furat feminitatea unui viitor... Atunci a apărut și mi te-a furat... Mi-a furat primul și cel mai frumos înger de pe pământ... dacă ați înțeles bine, dacă nu, întrebați.

Mai mult ca sigur că într-o noapte de iarnă am șimțit primul fior de răceală în inima mea...   Am încercat să ascund asta de mine ... Am sesizat că răceala din inimă a trecut în glas. Dorința de a fi puternică îmi răcea privirea... Prea des am auzit fraze precum „Ce privești așa  la mine, nu ți-am făcut nimic” Poate personal nu mi-a făcut nimic persoana în cauză, dar faptul că era gen masculin, mă enerva, mă înfuria... Mai târziu am înțeles. Toate astea pentru că ei văd în femeie doar obiect sexual.
   Într-o zi am zis, de ce să nu încerc să simpatizez mai mult decâ de obicei, poate va fi bine... Chiar am simțit un fior în tot corpul, am simțit viteza cu care se urca la inimă. Simțeam bătaia inimii - auzeam cântecul ei...
Motivele care m-au făcut să îngheț a fost atât timpul cât și distanța care nu au fost de partea mea... Eu am fost un simplu trecător în viața care putea fi a mea...
    Am suferit, pentru că așa am vrut eu, pentru că așa simțeam că am și eu sentumente, simțeam că exist.
Am înghețat.
      încerc să mă conving că nu-i așa, dar inima mea e de gheață, am crezut că e doar imaginația mea, că asta e ce vreau să știu, ce vreau să fiu...

încercând să o topesc... se răcește și mai tare...

înainte și după

înainte:

după:

prima mea experiență cu ghipsul :)

Simt cum trece timpul iar stau în loc...

Mereu îmi sta gândul la ceva... tot timpul mă pierd în gânduri, în mulțime... dacă privirea mi-e fixă, atunci să știtți că eu sunt în altă parte, în lumea, unde totul este conform planului meu... Poate sunt o nebună, cred că mulți pot gândi așa despre mine... sunt de acord doar 20%. Am avut momente în viață când lumea se uita la mine ca la o nebună, de fapt, nebuni erau ei, pentru că dacă ai fi un om citit nu te-ai uita ca la o smintită la o domnișoară care s-a oprit din mers peentru a-și scrie un vers...  saau care are ochii înlăcrimați și înmărmuriți pentru a văzut o fantomă din trecutul ei...

În astfel de momente simt cum totul trece pe alături, eu parcă ași fi o piesă de decor. Am senzația că undeva am greșit, că undeva am scăpat ceva, am uitat ceva dar nu știu unde... iar acum ca un om dezorientat mă mișc în rutină... De fapt tot timpul încerc să fac ceva neobișnuit... dar uneori stau... nu fac nimic, deși știu că trebuie să ajung unndeva la timp, trebuie să ajut pe cineva... încep să obosesc... e prea devreme îmi spune o voce... 

O groază de gânduri, și toate pline de neînțeles... Da! Asta-s eu...

week-end în Ghindești

M-am cerut și m-au primit în ospeție o familie foarte gospodărească. Familia Munteanu din orășelul Ghindești a fost gazda mea în acest week-end. Diana (fiica familiei sus mentionate și prietena mea) mi-a fost pernă în autobuz și ghid pe străzile orașului. Am ajuns noi vineri seara la intrarea în sat (strada cntrală,Stefan cel Mare :) ) Drumul lung, precis are vreo 2 km. , Diana pe întuneric îmi povestea ce are acest sat. Am trecut pe lângă școală, de fapt am sărit gardul pentru că nevoile personale ne chemau să facem un popas :D hi-hi-hi și ha-ha-ha. Lângă școală se află și casa unui profesor... Am impresia că nu există școală in sat fără ca vre-un prof să nu-și aibă casa lângă scoală :D
Ei, boon. Am văzut școală și mergem mai departe... s-a deschis fabrică de asfalt, centrul orașului nu-i chiar centru... a mirat faptul că are tocmai 2 primării :D una au zis că-i puțin :D

Am trecut pe lângă biserică, amitiri mi-au fost povestite legate de această clădire în reconstruție... am intrat în ogradă... of! da câini mulția are Diana :D are două pisici albe : Diana și Mișa, numai că pisica Diana e tot băiat. mai are Diana un motan, dar acela e tare miorlăit, te doare capul numai cum îl auzi :)
Sâmbătă a fost vesel... Dacă de mult timp n-am lucrat, aveam chef de lucru. Tatăl Dianei - Ion, n-a stat mult pe gânduri și a zis că ne ducem la tăiat popușoi :D Fericită că în sfârșit am să fac și eu ceva în toamna asta, ne-am urcat în mașină și ne-am dus pe deal... 10 rânduri pentru 4 oameni sănătoși, o nimica toată, gândeam eu la început... La jumate de rând deam obosisem, si mi s-a spart o beșică cu apă în palmă... matincă am pomenit toți sfinții... în gând, că sovistea nu-mi permitea în glas... Am răbdat, și tare mă mai rugam că cele 40 de rânduri care se aflau oleaca mai departe să fie tăiate de cineva care are vacă și-i trebuie șiocleje... Am terminat si ne-am apucat de fotografiat ...
Am avut noroc, nu erau popusoii, am strâns mere în schimb, pentru că era alături o livadă... am mâncat pâine cu mere si fericite împreună cu Diana am strâns o torbă :D cică asta trebuia s-o luam la Chișinău :D
Am venit acasă. am mâncat, am tachinat-o pe Diana, se „sobire” să se culce, cică îi este lene și nu vrea să ieșim în sat (ei, oraș cum zice lumea). Ne-am făcut toaleta de seară, ne-am machiat, ne-am gătit și am ieșit noi la o bere... pe drum am nțeles că nu va fi vesel... însă n-a fost să fie... În loc de bere am băut Festival și ne-am pornit la discotecă... Ah, da, uitasem... băieții din Gindești parcă n-au mai văzut blonde... și am înteles de ce... Blondele îs defițit acolo :D
Normal că eu fiind străină m-au luat la intrebări, care mai de care,  am întîlnit prieteni de-ai Dianei și ne-am dus la discoteca  din satul vecin, mai pe scurt la 3 am venit acasă, unu o vrut să mă fure :D ei, da eu nu m-am lăsat furată :D Mama Dianei a zis că am să mă mărit în Ghindești... da eu știu că nu las Chișinăul... mai pe scurt a fost foarte vesel, peisajul din fața casei este extraordinar acum toamna, îmi inchipui cum va fi iarna...
Veselia nu s-a sfârșit aici, în drum spre Chișinău, am m-ai găsit un mire :D o zis că vrea să bea vin cu socru ( adică cu tata) of ce am mai rîs... m-am distrat ca niciodată...
Când am intrat în casă, Jonny îmi căuta inelul pe deget, am vrut să i-l arăt pe cel din mijloc dar m-am răzgândit :D
P.S Știu că-i lung, dar oricum, mersi că ați ajuns la capăt...:*

Cuvintele

Cuvintele îmi dau putere
să scriu ce simt, cum vreau, cum pot.
Cuvintele îmi sunt supuse
sub pixul plin de gând necopt

Și vreau să scriu o poezie
Să o auzi doar tu și eu
Și vreau să scriu o amintire
Ce-ți va trezi iubirea, scumpul meu.

Cuvintele îmi dau putere
să scriu ce nu pot să îți spun.
Cuvintele îmi cer tăcere
când sufletul vorbește mult

Și vreau să scriu măcar o proză
să o citești când eu n-oi fi
și vreau să scriu acea iubire
ce peste ani o vei trăi

Cuvintele îmi dau putere
să scriu cu ele-o poezie
Cuvintele îmi sunt tăcere
când proza scrie pentru mine.

Rămân doar cu speranța...

Această postare am s-o încep cu o amintire, demult uitată prin sertarele unei vieți de copil.

Împreună cu sor-mea ne gândeam la câte o dorință când zăream prima stea pe cer. Țin minte că ne uitam la cer în fiecare zi spre-nserat și foarte entuziasmate ne doream câte ceva în fiecare seara, în special în zilele de vară. Mi-am dorit un cărucior frumos pentru copilul meu, știam că-l voi avea când voi crește mare, eram prea fericită pentru a mă întreba de unde-l voi lua :D Acum îmi mai doresc să privesc cerul și la prima apariție a stelei, a celei ce-mi va împlini dorința și să-mi doresc...
De atunci a trecut timpul și eu m-am schimat, am crescut, am învățat, am plâns (de cele mai multe ori) și am zâmbit alături de cei care mă înțelegeau și mă acceptau așa cum sunt... plină de imperfecțiuni...
Am început să văd că în jurul meu este viață, indiferent de situație, am înțeles că omul încearcă să treacă peste toate și să ascundă foarte bine ceea ce simte... Am început să-mi doresc ceva ce știu că probabilitatea împlinirii este foarte mică. Îmi place să vizionez un film bun, cu un subiect interesant... mai pe scurt, îmi plac dramele... De cele mi mule ori, au un final trist, însă nu asta mă atrage la acest tip de film. Povestea de dragoste, modul în care personjele își manifestă drgostea și situațiile la care fac parte...
Îmi doresc o iubire ca în filme... știu că mulți din cei care citesc vor râde, sunt conștientă de toată naivitatea mea, DAR sper, și asta îmi dă putere...
Undeva am auzit că atâta timp cât ai un vis, încearcă sa-l realizezi, chiar dacă la prima vedere este imposibil. Puterea și credința unui vis te poate duce pe căi nebănuite și frumoase. Odată ce ai realizat acest vis, creazați altul, pentru că lipsa unui vis duce la pierzanie
Cred în asta, și sper că într-o bună zi îmi voi întâlni iubirea care va deveni pentru mine una luată din filme...
Îmi veni un gând, dacă nu pot trăi o dragoste ca-n filme în realiate, poate pot s-o trăiesc în iluzie... în filme... dar pentru asta nu-mi ajunge curaj...

mi-am dorit...

Și mi-am dorit să-ți văd privirea
Și mi-am dorit să îmi vorbești
Dar am fugit ca o smintită
Când am văzut cui îi zâmbești

Nici nu mi-ai sesizat prezența
La telefon cu ea vorbeai
S-a supărat, nu-ți vrea absența
În viața-i plină de rahat

Și am privit ca o străină
La chipul ce îl vreau al meu
Și n-ai văzut acea lumină
Ce s-a aprins din nou, cu greu...

Nici vocea nu ai auzit-o
Care în gând te tot striga
Erai pe altă tu frecvență
Sau poate doar în gând cu ea

trebuie să dorm...

Azi, m-am trezit, de căteva ori am pus alarma peste 5 min. Am decis că totuși leneveală e molipsitoare, mi-am făcut toaleta de dimineață și cu toate că știam că degetul tăiat cu 10 ore în urmă încă nu e bine regenerat mă pieptănam și mi-am refăcut rana. Sângele era așa de purpuriu și atât de cald, iar dulceața lui mă îndemna să-l privesc să simt acea durere usturătoare, știam că trebuie să găsesc mai repede plasturele, însă dulceața sângelui mă îndemna să încetinesc.... păcat că întârziam la lucru... cu sânge s-a început săptămâna...

Este 1 și 33 de min și eu nu vreau să dorm. Azi am fumat „calean” așa zic prietenii, corect cum se numește nu știu... am știut că am să tușesc  dar au zis că inofensiv... am încercat însă doar eu știu că gâtul mă trimitea la origini... trebuie și asta să încerci în viață... Mie nu-mi pasă că  trebuie să mă trezesc dimineața... nu-mi pasă că  mâine e o zi plină cu rutină, poate o voi pierde cu prezența mea... pentru că asta fac de atâtea ori când văd că rutina mă ia peste picior și -mi amintește  că oricum va râde de mine... Eu sper că voi învinge și când voi obosi îi voi pemite să intre în viața mea, sper să fie pe la vreo 50 de ani,nu mai devreme...
Știu că trebuie să plec să mă bag la somn, dar ceva nu mă lasă... îmi place senzația de nedumereală  și nepăsare... știu mâine mă voi blestema pentru că acum nu-mi pasă... dar cum îmi voi aminti că ziua de luni a fost interesantă la sfîrșit și de neuitat... noi cunoștințe... noi glume... noi păreri despre mine...

Noapte boonă!
pup, cred în bine

P.S. Asta că să aveți cu să vă plictisiți... tâmpeliile mele :D

despre tâmpenii

           De fiecare dată mă conving că viaţa asta e mare s..kă. Eu încerc să revin la un curs firesc al trăirilor şi a zilelor cum era acum un an jumate, dar îmi dau seama că  trebuie să uit de linişte... Sentimentele şi trăirile o iau razna. Azi când m-am conectat la o reţea de socializare am crezut că fac infarct. M-am săturat de surprize de felul celei de dimineaţă. Nu vreau ca speranţa pe care am avut-o până acum să reînvie... sau poate vreau, dar nu în aşa fel. Ştiu că scriu neclar, dar din mai multe motive altfel nu pot scrie...
       Era un timp când te căutam pe străzi, speram să te văd măcar de departe, blin, cred că nu mai vreau să aştept, vreau să ştiu şi eu că trăiesc, chiar dacă greşesc, chiar dacă sunt naivă, m-am săturat să mă tot gândesc la ce va fi dacă ar fi aşa sau invers... Am obosit sau am deschis ochii? M-am trezit sau încă dorm?
     Emoţiile şi stresul (de la muncă, despre asta mai târziu) mă năvălesc... matincă am să explodez...
     Nu mai înţeleg ce vreau şi cine sunt... încep să nu mă recunosc... oare asta-s eu... oare, chiar trebuie să fie aşa de întortocheată viaţa...
     Răpiţi-mă careva, duceţi-mă într-un loc unde să nu ştiu pe nimeni (dar lăsaţi-mi net-ul :D )
    Glumesc, eu pur şi simplu vreau să dorm trei zile şi trei nopţi ca atunci când mă voi trezi să nu mă gândesc la tâmpenii... apropo MOARTEA  a fost gândul meu o vreme... despre ea mai concret... cred că fiecare se gândeşte la ea... doar că nu toţi recunosc

vă pup,
totul va fi bine

te-am văzut, mi-ai plăcut...

De ceva timp încerc să scriu câteva rânduri și-mi dau seama că nu e așa cum vreau să fie... totuși am să încerc să-mi exprim sentimentele, nedumeririle și puțin din ce mă frământă de câteva zile.

 Ar trebui să mă cunosc pe mine mai bine ca oricine, însă sunt momente când și pentru mine unele acțiuni făcute de mine  mă șochează nu mai zic de gânduri. Sunt conștientă de tot ce se petrece în jur dar am ajuns la un moment să gândesc la ceva interzis.

Prima dată când am întâlnit pe cineva și m-am simțit liber, m-am simțit eu, fără mască socială am crezut că visez.... am avut dreptate, ca în orice vis zorile te aduc la realitate, și plus că nu a durat mult...De această dată, când mă gândesc îmi vine să turb... Trebuie să  recunosc, de ceva timp încerc să uit pe cineva care mi-a marcat personalitatea. Am făcut  și eu ca în cântecul fetelor de la Blondi, am încercat să-ntîlnesc alt băiat, m-am prefăcut însă n-am rezistat.... Uite că  așa și la mine acum. Paradoxul este că în momentul în care am crezut că am uitat și plus că am întâlnit pe cineva, dar asta puțin mai jos, mi-a revenit în vis. După multe nopți de dor, cu dorința arzătoare de a-l vedea, nu puteam să-l visez, atunci când a apărut un  el, în seara în care mi-am zi „ Hm, dar e drăguț” atunci a trebuit să vină în vis și să întrebe de ce sunt tristă.... CUM NAIBA SĂ NU FII TRISTĂ CÂND PRIMA DRAGOSTE PLEACĂ FĂRĂ SĂ ZICĂ UN CUVÂT.... sunt calmă... dar calmul meu se epuizează când îmi dau seama că eu sunt o nenorocită. DE CE trebuia anume mie să mi se întâmple asemenea situație? Mii drag omul, să-i spun nu pot, să-i arăt niciatâta, și plus ochii, ah, ochii lui... slăbiciunea mea... 

Gândul la această pesoană mă omoară, probabil el va fi boala mea și inspirația mea de acum încolo... simt o energie în preajma lui, păcat că prea puțin pot să-l conteplez, nu vreau nimic mai mult doar să-l văd cum trece prin fața mea, să-l aud cum vorbește cu ceilalți, poate să  mă evite, deși n-o face, poate pentru că e prea gentleman sau poate că eu vreau să cred ceea ce vreau... Păcat că nu am posibilitatea să-l văd mai des, păcat că am anii pe care-i am, păcat că nu sunt cea care a-și fi vrut și eu să fiu.... păcat că am ajuns în așa situație...

Sunt foarte vorbăreață dar când sunt cu el, îmi place să-l ascult, ciudat pentru cei ce știu că vorbesc mult. Cum poate Tania să tacă. Da, știu și să tac...

p.s

sper că n-a observat emoția din glas, și sper că o a doua șansă n-o voi rata... Totul începe de la o simpatie... Păcat că realiatatea nu-mi permite mai mult decât simple iluzii și gânduri, și vise, și tot ce nu poate fi realizabil...

 Probabil asta e ceea ce trebuie să simt...

Vă pup,

cred în mai bine

Blond/Roșcat

îmi venise o idee de a scri în continuare, însă curiozitatea de a-mi vedea statistica vizualizarilor mi-a ruinat ideea. În speranța că în timp ce-ți scriu aceste stupidități îmi va reveni ideea. am să vă spun că, incepătorul meu blog este vizualizate de asa țări ca: SUA,Germania, România, Franța, Italia, Marea Britanie, Rusia și desigur Moldova.
sunt plăcut surprinsă că în ciuda faptului că nu îmi rezerv destul timp pentru a mai scrie câte ceva interesant (poate!), lumea vizualizeaza pagina de blog. mă bucur, că poate întîmplător, lumea mai clik-ează pe la mine...
Ah, da, mi-am amintit ideea...
tot mai mulți îmi pun  întrebare care îmi provoaca surîsul: ți-ai vopsit părul?
desigur că nu. pur și simplu sunt deosebită :D și deaceea culoarea părului meu se schimbă, desigur la negru nu ajung :D Aceasta se datoreaza mai multor factori, printre care: lumina din încăperi, intensitatea soarelui și nu în ultimul rând timpul de după spălare. DA, și dispoziția de moment. Când mă înfurii devin roșcată, DAR EU SUNT BLONDĂ !
 Pentru că e seara la mine, vă spun Noapte boonă! la cine e dimineața: Boonă dimineața și Nea Aniaza :D
să aveți o zi cât mai fericită că l-a mine a fost azi cu extreme.

pup!

De ce te țin minte și de ce te-am uitat :)

Acum câteva minute mi-a venit o idee în privința amintirilor, memoriilor din căpușorul nostru plin de vise și nimicuri :) și un exemplu în privința amintirilor, pentru că de ceva vreme mă cam bat la cap, unele dorite :) altele nedorite...
Deci, noi oamenii suntem niște ființe foarte interesante din punct de vedere emotional. Pentru mine amintirile fac parte din emotie, pentru că ele se fac vinovate de apariția emoțiilor.
M-am întrebat, de ce nu ne putem aminti totul?
Și mi-a venit un gând. Amintirile noastre sunt ca un perete pe care sunt atașate imagini cu amintirile noastre. Cu trecerea timpului bucata de perete cu amintiri crește și ca urmare noi abia deslușim imaginile din partea superioasă a peretelui. Din aceasta cauză unele amintiri se uită sau cel puțin ne amintim doar fragmente.
La o altă întrebare care urmează după aceasta constatare,sună în felul următor: De ce atunci unele amintiri sunt bine împlântate în memorie și rezistă o perioadă foarte lungă în căpușorul nostru? Păi e și nomal, pentru că aceste imagini diferă ca mărime și coloristică (aici mă refer la starea emotionala cauzată de o situație vinovată de amintirea viitoare). Cu cât imaginea de pe peretele amintirilor tale e mai mare cu atât ea va persista în memoria ta. Iată de ce ne amintim ce am facut ieri, alaltări, cu două săptămâni în urma, și mai puțin ce-am făcut în aceiași zi la aceiași ora cu un an sau doi în urmă...
Dacă vedeți pe perete locuri libere fără imagini, să știți că subconștientul recurge la autoapărare, și amintirile care-ți cauzează dureri emoționale, sufletești sunt șterse pentru todeauna sau sunt ascunse ca mapele din calculatorul tău...
Sper că nu te-am obosit cu monologul meu despre amintiri, dar asta a fost durerea mea de cap pentru moment... Dacă nu ești de acord cu mine, ai de cât să-mi lași un mesaj cu părerea ta

Sunt emotionata de fiecare daca când aud acest cantec

clic pe va iubesc
 

oare sunt egoistă?

Îmi place singurătatea doar pe o perioadă mai mică de timp. Nu-mi place să fiu singură atunci când știu că poate fi vesel... Ajung uneori și stau singură. La început nu mă deranjează, știu că e normal uneori să fiu  singură cu  mine, așa îmi mai limpezesc gândurile și analizez faptele și situațiile pe care le-am creat. Însă ajung la un moment când sufletul îmi devine atât de sensibil, atât de neajutorat și gol fără cineva alături... și ași suna pe cineva... pe sora să o invit la mine să mai stăm de vorba, dar are familia ei, trebuie să asiste la singurătatea altui suflet care acum e prioritar pentru ea pentru că el este centrul universului ei... nu mă pot supărat pe ea, asta e realitatea, și ași suna pe altcineva dar la un moment dat, îmi dau seama că deranjez pe oricine ași suna... toția au viețile lor, cu tot cu probleme, cu fericire, si tristeți... Am ajuns să stau singură, și poate e prea devreme să mă gândesc la așa ceva, poate nu trebuie să devin atât de pesimistă, eu, cea  care cel mai bine știe să viseze... Cred că am obosit de vise, cred că conștientizez că realizarea lor e imposibilă... Aștept un miracol care întârzie să apară. De un lucru sunt sigură, va veni... Dar acesta e alt subiect. Acum mă neliniștește singurătatea care e prea multă sau e îndeajuns... Doamne, am început a filozofa... eu care sunt blondă... Oare gângurile mele coincid cu vreo unuia din cititorii mei?
Mă gândesc numai la mine, oare egoismul care nu l-am sesizat mai devreme în mine, s-a trezit?

Dacă am greșit, iartă-mă!

    De două zile un suflețel ce mii drag, mi-a declarat că nu mai sunt om în fața lui... M-a durut, și mă doare... Nu înțeleg cu ce am greșit, tot încerc să-mi dau seama și nu pot ajunge la o concluzie... Poate am spus ceva ce a supărat-o, poate n-am făcut ce m-a rugat, poate am făcut ceva ce nu i-a plăcut... Nu stiu cu ce am greșit, chiar nu stiu.
    Poate uneori mai vorbesc și eu câte ceva care poate să rănească, dar o fac neintenționat... Oare acesta să fie motivul?
   Sunt și eu om, și dacă uneori nu înțeleg, explicați-mi pentru că nu sunt perfectă... Ajutor n-am refuzat. Deci sunt în curs de dezvoltare...
   IARTĂ-MĂ  de am greșit!
   Hai să fim ca altădată!
   Nu uita, ușor pot muri (ca om și personalitate)

P.S: ești prima persoană căreia îi cer iertare...
      Mieunică, e pentru tine.

 

mi-e dor, copilărie!

    De fiecare dată când îmi vizitez buneii, se trezește în mine o nostalgie a vremii când am fost o copilă fără griji și fericită... De curând am vizitat meleagurile copilăriei mele pline de peripeții... fiecare copac al uliței își are povestea sa, fiecare drum își are istoria sa și fiecare amintire îmi este scumpă...
   Tânjesc, da tânjesc după timpurile când alergam desculță pe ulița copilăriei mele, care acum mă privește ca pe o străină... are alți copii de crescut... totuși simt că îmi duce dorul... noi am fost cele mai dragi ei, pentru că noi am avut cei mai juliți genunchi din sat, pentru că noi eram cele mai frumoase (desigur sunt subiectivă :D) surori care și-au trăit cele mai frumoase clipe din viață... Peripețiile noastre le întrec pe ale lui Ion Creangă...

amintiri... le am mereu în inimă...

   

Impresii

    Nu demult m-am reîntors din Bulgaria, unde am participat la un festival international folcloric care a avut loc în capitala turistică Veliko Tarnovo.  Au fost pentru mine cele mai vesele si cele mai frumoase zile petrecute alături de prieteni și viitori prieteni... Peripeții, nopți albe și dimineți somnoroase.... si desigur party every night :D
    Mâncarea tradițională conține un condiment extrem de aromat, care irită stomacul în cazul în care nu ești obișnuit cu el. Eu, cea care nu are probleme cu mâncărurile sofisticate si condimentate, după patru zile am simțit disconfort și m-am simtit balonată vreo două zile...
    Grupul ce reprezenta Republica Moldova, împreună cu celelalte, au fost cazați la hotelul educațional turistic care se afla în parcul Ksilifor „Momina Kreposti”. Am avut parte de o întâlnire călduroase în frunte cu Milena – traducătoarea noastră.
    Am făcut cunoștință cu ceilalți participanti: Mexico, China Taipei, Rusia, Indonezia a venit mai târziu...
Am participat si la un alt festival care a avut loc in Razgrad, oraș situat la aproximativ 150km de Veliko Tarnovo. Acolo am fost cazați într-un hotel cu vreo 20 de etaje, unde am fost cazați la etajele 13 și 14 :D cineva facea glume zicând că ascensorul funcționează doar dimineața și seara :D Eu am urcat cele 14 etaje de două ori, asta pentru a arde din calorii si grăsimile acumulate in 5 zile :D
   
Următorul articol vă voi povesti despre una din cele mai frumoase zile petrecute în Bulgaria ;)

o zi bună!
 vă pup :*

prima zi ;)

Aceasta e prima postare, deci, salut călduros pe tată lumea... voi încerca să postez articole intresante, poate cu un iz melancolic. Așa-mi place!